CNAIR anunță: Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva va fi deschis circulației cu restricții severe de tonaj și viteză

CNAIR anunță: Lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva va fi deschis circulației cu restricții severe de tonaj și viteză
Publicat: 18/10/2019, 18:24

CNAIR a solicitat expertului tehnic independent să prezinte un raport preliminar care să cuprindă analiza investigațiilor în teren pentru autostrada Lugoj-Deva, lotul 3, km 56+220-77+361, potrivit unui comunicat al CNAIR remis Mediafax.

Prestatorului expertizei, IPTANA SA, i s-au solicitat în mod deosebit concluziile privind lucrările proiectate și executate, la nivel de performanță, cu indicarea posibilității deschiderei traficului.

Potrivit concluziilor expertului, lucrările executate în acest stadiu, nefiind finalizate la parametrii proiectați, prezentând numeroase defecte, degradări în evoluție, nu permit deschiderea traficului în condiții de confort și siguranță, așa cum stabilite prin regelementările tehnice în vigoare și prin documentația de proiectare care a stat la baza executării lucrărilor.

În urma analizei efectuate privind posibilitatea deschiderii circulației pe autostradă, s-a constatat că, la data inspecției preliminare, imprejmuirea prezintă vulnerabilități și defecte majore, a căror remediere nu se poate face pe termen scurt. Astfel, au fost necesare investigații suplimentare pentru stabilirea soluțiilor de remediere, în urma cărora, după remediere, să se poată deschide în prima fază a circulației în regim de drum cu patru benzi de siguranță, cu restricții severe de tonaj și viteză, astfel:

– Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone;

– Viteza maximă de 90jm/h;

– Viteza maximă de 50 km/h când partea carosabilă este acoperită de polei, gheață, mâzgă sau ploi torențiale;

– Viteză maximă de 60 km/h în zona podului peste râul Mureș (km 68+500-km 69+500), respectiv pe zona podurilor de pe autostradă de la nodul Ilia (poduri și rame între km 76+100-km 77+000), cât și la nodul Dobor (km 67+000-km 67+500);

– Semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezenței animalelor.

„Primele rezultate ale expertizei lucrărilor la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Dej ne-au confirmat că vom putea da în circulație doar în condițiile de restricții impuse de experți. De asemenea, subliniez că lucrările de la nodul Holdea trebuie să fie recepționate într-un timp cât mai scurt, după parcurgerea procedurilor tehnice, astfel încât autostrada să poată să fie utilizată. Totodată, așteptăm ca în faza a doua a expertizei, în urma investigațiilor și analizelor efectuate de către specialiști, să fie identificate soluțiile de remediere a neconformităților din cauza cărora tronsonul nu a fost recepționat”, a declarat Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR, citat în comunicat.

Totodată, expertul tehnic a concluzionat că deschiderea circulației în regim de autostradă, cu restricții de viteză și tonaj se poate face numai după rezolvarea tuturor vulnerabilităților împrejurimii.

De asemenea, deschiderea circulației pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone se va face numai după aplicarea măsurilor de remediere a defectelor constatae în cadrul expertizei tehnice pentru domeniul poduri.

Având în vedere stadiul lucrărilor, sunt obligatorii inspecții săptămânale ale tuturor construcțiilor și instalațiilor pe toată lungimea sectorului de drum, până la finalizarea lucrărilor și remedierilor conform soluțiilor stabilite în expertiză, relatează sursa precizată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce