Prima pagină » Știri » Fifor intervine: Deși Volkswagen intenționa să facă la Arad fabrică, Falcă îi trimite în Bulgaria

Fifor intervine: Deși Volkswagen intenționa să facă la Arad fabrică, Falcă îi trimite în Bulgaria

Fifor intervine: Deși Volkswagen intenționa să facă la Arad fabrică, Falcă îi trimite în Bulgaria
Secretarul general al PSD Mihai Fifor a declarat că europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă i-a trimis pe cei de la Volkswagen să deschidă fabrică în Bulgaria, deși producătorul de automobile german intenționa să deschidă la Arad.

„Europarlamentarul Gheorghe Falcă trimite Volkswagen să își facă fabrică în Bulgaria, deși grupul german intenționa să o facă la Arad, în România. Cel puțin asta reiese din scrisoarea trimisă la Volkswagen, în numele europarlamentarilor PPE din Parlamentul European, printre care se numără și stimabilul Gheorghe Falcă. Iată adevărul despre așa-zisul «patriotism local» al fostului primar, care datorează arădenilor toată cariera sa politică”, a scris Mihai Fifor, luni, pe Facebook.

Social-democratul a mai precizat pentru eurodeputatul PNL, fost primar al Aradului, contează doar „să se dea bine pe lângă șefii lui politici” din PE.

„De ce să crească PIB-ul României și al județului Arad? Mai contează că a promis arădenilor că le va aduce fonduri din Europa? Evident că nu! Tot ce contează acum e să se dea bine pe lângă șefii lui politici din Parlamentul European, trădându-i astfel pe arădeni”.

Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a trimis o scrisoare către reprezentanții conducerii Comisiei Europene în care cere o investigație în cazul înființării unei fabrici Volkswagen în Turcia. Acesta mai spune că Volkswagen ar trebui să se orienteze să deschidă o fabrică în Bulgaria și nu în Turcia.

Totodată, Viorica Dăncilă a anunțat că va discuta pe marginea subiectului cu Angela Merkel.

 

Autor

Citește și