Prima pagină » Știri » Amenințarea cu bomba de la o bancă de pe Calea Victoriei a fost falsă / Anunțul, făcut de o persoană care nu se află în România

Amenințarea cu bomba de la o bancă de pe Calea Victoriei a fost falsă / Anunțul, făcut de o persoană care nu se află în România

Amenințarea cu bomba de la o bancă de pe Calea Victoriei a fost falsă / Anunțul, făcut de o persoană care nu se află în România
Amenințarea cu bomba de la o bancă de pe Calea Victoriei din București a fost falsă, iar persoana care a făcut anunțul a fost identificată, însă în prezent nu se află în România, informează Poliția Capitalei.

UPDATE În urma controlului pirotehnic nu a fost găsit niciun dispozitiv potențial periculos la o bancă de pe Calea Victoriei din Capitală.

„Persoana indicată de către angajatul băncii că a formulat amenințarea a fost identificată, dar la acest moment nu s ar afla pe teritoriul României”, informează Poliția Capitalei.

Echipajele de la Secția 10 de poliție efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de amenințare.

Anchetatorii au făcut verificări, miercuri, la o bancă din zona Calea Victoriei din Capitală, după ce un client nemulțumit a anunțat amplasarea unei bombe în sediul instituției.

Știrea inițială. Reprezentanții unei bănci cu sediul pe Calea Victoriei au anunțat, miercuri, că o persoană care și-a exprimat anumite nemulțumiri a amenințat cu amplasarea unui dispozitiv exploziv în instituție, informează Poliția Capitalei.

În prezent, polițiștii acționează la fața locului, unde se află și pirotehniștii din cadrul IGPR.

Brigada Rutieră anunță restricții de trafic pe Calea Victoriei, între bulevardul Regina Elisabeta și Piața Națiunilor Unite.

Citește și