Minerii de la minele Paroșeni și Uricani s-au blocat în subteran

Minerii de la minele Paroșeni și Uricani s-au blocat în subteran
Publicat: 28/10/2019, 11:50

Președintele Sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, a declarat, pentru MEDIAFAX, că dacă inițial minerii au refuzat să intre, luni dimineață, în mine, acum au intrat și s-au blocat acolo.

Protestează astfel 50 de mineri de la Paroșeni, sucursală a Societății de Închideri Mine Valea Jiului, și 35 de la Uricani.

„Nemulțumirea provine de la faptul că minele Paroșeni și Uricani, în luna decembrie, la sfârșitul acestui an, urmează să se închidă, conform unui program de închidere, avizat și de Comisia Europeană și pe acel program de închidere erau trecuți etapizat, în anii din 2012 încoace, câți se disponibilizau pe parcurs ce se închidea activitatea. Ori acestor oameni li s-au schimbat regulile în timpul jocului. Până acum, toți cei care au fost disponibilizați din minerit, ca o măsură de protecție socială, beneficiau de prevederile unei ordonanțe, 36 din 2013, ordonanță care a expirat anul trecut, în decembrie și nu a fost înlocuită în cursul acestui an cu o altă ordonanță. Prevedea acordarea de venituri în completare, până la 24 de luni, în funcție de vechimea fiecăruia, venituri care constituiau și vechime în muncă. Ori cu această prevedere, care s-a dat de când se fac disponibilizări în minerit, mulți dintre ei se încadrau într-o formă de pensie. Era o măsură de protecție socială. Așa, ei riscă să rămână pe drumuri”, a spus președintele Sindicatului „Huila”.

Acesta a adăugat că în acest moment nu vede nicio soluție, în condițiile în care nu există un ministru la Energie și nu s-a putut emite niciun act normativ.

„Încăpățânarea președintelui țării de a nu numi ministru interimar ne-a ținut blocați. Noi nici bugetul nu-l avem rectificat, pentru că ne-au diminuat bugetul la începutul acestui an. Nici banii până la sfârșitul anului nu ne ajung. În situația actuală, în care avem un guvern demis și care are atribuții limitate, nu prea văd soluții. Doar să se poată politic, indiferent de culoarea politică să încerce să găsească o soluție. Sunt 300 de oameni în această situație”, a afirmat Domokos.

Minerii spun că nu știu ce se va întâmpla cu ei după închiderea minelor, în condițiile în care, în urmă cu câteva săptămâni, situația lor părea clară, respectiv că vor fi preluați de Complexul Energetic Hunedoara. Însă CEH ar fi intrat în insolvență.

Directorul tehnic al Societății Naționale de Închideri de Mine din Valea Jiului, Petre Drăgoescu, a declarat, la rândul său, pentru MEDIAFAX, că protestul nu are legătură cu societatea, deoarece taote drepturile sunt plătite la zi.

„Problema este a fostei ordonanțe 36, care și-a încheiat activitatea pe 31 decembrie 2018 și se referea la venitul în completare. Din păcate, ea și-a pierdut efectele, iar alta nu a fost dată până în momentul de față. A fost inițiată de către Ministerul Energiei, a fost avizată de către Ministerul Muncii, dar am înțeles că Ministerul de Finanțe nu a avizat-o, pe considerent că nu sunt sume de bani alocate de la buget pentru anul 2019. Chiar dacă nu făcea referire pentru 2019, era pentru 2020, ordonanța trebuia să producă efecte. Oamenii acum categoric sunt în situația în care la finele acestui an urmează să-și piardă locurile de muncă și efectiv acea protecție socială nu a fost respectată de către Guvernul României. Aceasta este nemulțumirea lor. În momentul de față protestează 56 de persoane la Paroșeni, au coborât jos în mină. Ce poți să le promiți tu, când o ordonanță de urgență o dă un Guvern, nu o poate da conducerea unei societăți. La societate sunt 362 de angajați, în care 231 în condiții speciale, în subteran și 131 de suprafață. Numai schimbul 1 lucrăm, pe celelalte schimburi facem inspecție, pentru că nu mai avem personal ca să acoperim mai mult de un schimb”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină