Prima pagină » Economic » Cea mai importantă activitate economică din Europa a fost industria, arată datele Eurostat

Cea mai importantă activitate economică din Europa a fost industria, arată datele Eurostat

Cea mai importantă activitate economică din Europa a fost industria, arată datele Eurostat
Industria a reprezentat, anul trecut, cea mai importantă activitate economică din Uniunea Europeană în funcție de producția generată, reprezentând 19,1% din valoarea totală brută adăugată, arată datele Eurostat publicate luni.

Statele în care industria a fost activitatea economică fundamentală au fost Irlanda (36,5%), Cehia (30,2%), Slovenia (26,9%) și România (26,1%).

De asemenea, alte state cu un procent ridicat în acest sector, în 2018 sunt în Slovacia (25,7%), Germania (25,4%), Polonia (25%) și Ungaria (24,8%).

Celelalte activități economice importante din UE au fost, anul trecut, comerțul en gros și en detail, transport, servicii alimentare și de cazare (19% în UE, 20,2% în România), urmate de Administrație publică, apărare, educație, sănătate și activități de asistență socială (18,6% în UE, 14,5% în România), Activități profesionale, științifice și tehnice (11,5% în UE, 8% în România) activități imobiliare (11,2% în UE, 8,3% în România), Construcții (5,5% în UE, 6% în România), Agricultură, silvicultură și pescuit (1,6% în UE, 4,8% în România), Informații și comunicații (5,2% în UE, 5,8% în România), Finanțe și asigurări (4,9% în UE, 3% în România), Artă și activități de recreere (3,4% în UE, similar în România).

Comerțul en gros și en detail, transport, servicii alimentare și de cazare au fost, anul trecut, în 13 state membre ale UE, cea mai semnificativă activitate economică în funcție de valoarea brută adăugată generată.

Cel mai ridicat procent s-a înregistrat în Lituania (31,9% din total valoarea totală brută adăugată), Polonia (26%), Cipru (25,6%), Grecia (25,1%), Letonia și Portugalia (ambele cu 24,8%).

Administrație publică, apărare, educație, sănătate și activități de asistență socială a fost cea mai importantă activitate economică în funcție de valoarea brută adăugată generată în cinci state membre UE: Franța (22,4%), Danemarca (21,6%), Belgia (21,4%), Suedia (21,3%) și Olanda (20,8%)

 

Citește și