19:33
Șeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, a anunțat, vineri, că va trece în rezervă, după ce PNL l-a propus pentru funcția de ministru al Apărării în Guvernul Orban. Anunțul a fost făcut la ceremonia organizată în Parcul Carol cu ocazia Zilei Armatei Române.
PNL l-a propus săptămâna trecută pe Nicolae Ciucă pentru a conduce Ministerul Apărării în Guvernul Orban.
El va fi audiat, marți, începând cu ora 13:00, în comisiile de Apărare reunite ale Parlamentului.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Ministerului Apărării, Nicolae Ciucă are 52 de ani și a fost avansat la gradul de general în 27 noiembrie 2015.