Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care pevede organizarea și finanțarea examenului de rezidențiat

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care pevede organizarea și finanțarea examenului de rezidențiat
Publicat: 29/10/2019, 17:02

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, în unanimitate, cu 225 de voturi „pentru”, proiectul prevede că cifra de școlarizare pentru rezidențiat pentru anul 2019 se aprobă prin hotărâre a Guvernului și trebuie să fie cel puțin egală cu numărul de absolvenți ai facultăților de Medicină și Farmacie.

În cazul în care numărul celor care pomovează examenul de rezidențiat este mai mare decât cifra de școlarizare anunțată inițial, numărul de locuri de rezidențiat se suplimentează.

În textul depus inițial la Senat, reieșea că orice medic specialist care efectua un stagiu de practică de 6 luni în cabinetele de medicină de familie, puteau deveni specialist fărĂ să susținĂ examenul de rezidentiat. Specializarea medicină de familie se obține după efectuarea a patru ani de practică, dintre care cel puțin doi în cabinetul medicului de familie.

În legea în vigoare, cifra de școlarizare a rezidenților se aprobă anual prin ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației, cercetării și inovării.

Comisia a respins amendamentul social-democratului Liviu Pop care prevede că „Ministerul Sănătății organizează admiterea în rezidențiatul pe locuri și posturi, prin concurs național, în a treia duminică a lunii noiembrie, iar admiterea în rezidențiatul în medicină de familie, prin test de selecție, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației naționale. Pentru anul 2019, concursul național pentru admiterea în rezidențiatul pe locuri și pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al Ministrului Sănătății”

Astfel, potrivit amendamentului comisiei, Ministerul Sănătății organizează admiterea în rezidențiatul pe locuri și pe posturi, prin concurs național, cu tematică și blibliografie unice, în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătății.

Proiectul de lege permite astfel organizarea examenului de rezidențiat pe data de 8 decembrie.

Printr-un amendament asumat de toată comisia, se oferă o facilitate medicilor care au dat examenul de rezidentiat si care nu și-au luat examenul specializare, din diferite motive obietive. Aceștia s pot angaja în unitățile sanitare cu deficit de personal.

„Medicii rezidenți care au finalizat pregătirea în rezidențiat, dar nu au promovat examenul de specialitate, pot fi angajați cu contract individual în unitățile sanitare publice, pe o periaodă determinată de un an și cu posibilitatea de prelungire anuală până la trei ani. Încadrarea se va face pe funcția de medic, cu salarizarea corespunzătoae de medic rezident în ultimul an, în funcție de specialitate”, se mai arată în proiectul de lege.

Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului aparține mai multor senatori și deputați, PSD, PNL, PMP, și UDMR și a fost adoptată în unanimitate.

În mod normal, examenul de rezidențiat trebuia să se desfășoare mai devreme, însă ordinul comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății nu a putut fi semnat, din cauza faptului că nu există un ministru la Educație.

Proiectul urmează să fie trimis președintelui României spre promulgare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?