Prima pagină » Știri » Doi cetățeni români au fost repatriați din Republica Arabă Siriană prin Republica Irak

Doi cetățeni români au fost repatriați din Republica Arabă Siriană prin Republica Irak

Doi cetățeni români au fost repatriați din Republica Arabă Siriană prin Republica Irak
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că doi cetățeni români au fost repatriați din Republica Arabă Siriană prin Republica Irak, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

„În urma demersurilor complexe susținute la nivelul Departamentului Consular al Ministerului Afacerilor Externe, la data de 27 octombrie 2019 au fost finalizate procedurile specifice de repatriere din Republica Arabă Siriană, prin Republica Irak, a doi cetățeni români. Repatrierea s-a realizat cu sprijinul Biroului Consular Erbil, din cadrul Ambasadei României la Bagdad, în coordonare cu Celula de Criză din cadrul Departamentului Consular”, au transmis reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Ambasada României în Irak, prin Biroul Consular Erbil, a acordat asistență consulară de specialitate atât pentru transferul cetățenilor români din Siria, cât și în demersurile întreprinse pe lângă autoritățile irakiene, mai anunță MAE.

Sursa citată mai spune că „măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistență și protecție consulară acordată de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare din statele cu risc major de securitate”.

Ministerul precizează că, de la debutul operațiunilor de evacuare din Siria (anul 2011), prin intervenția directă a Ambasadei României la Damasc, a altor misiuni diplomatice și sub coordonarea Celulei de Criză a MAE, au fost repatriați 787 de cetățeni români și membrii de familie ai acestora.

„În prezent, Ambasada României la Damasc acordă asistență și protecție consulară inclusiv cetățenilor din Australia, Canada, Franța, Republica Moldova și Portugalia aflați pe teritoriul Siriei, precum și cetățenilor altor state, pe baza unor solicitări punctuale”, conform comunicatului de presă.

MAE reamintește faptul că pe website-ul instituției „este în continuare postat un avertisment de călătorie pentru Siria, care conține nivelul maxim de alertă, respectiv «Pericol major – părăsiți imediat zona sau țara»! – www.mae.ro/travel-alerts/7955>”.

Ministerul Afacerilor Externe „reiterează recomandările ferme adresate cetățenilor români aflați în zonele de conflict de a părăsi zona și de a contacta misiunile diplomatice ale României din teritoriu pentru a-și anunța prezența în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistență și protecție consulară și totodată, de a consulta informațiile furnizate prin intermediul aplicației «Călătorește în siguranță» (www.mae.ro/app_cs>), care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone”, conchide sursa menționată.

Autor

Citește și