Gabriela Firea a fost întrebată, duminică seara, la Antena 3, dacă vor fi social-democrați care îl vor vota la alegerile prezidențiale pe Mircea Diaconu, aceasta afirmând că deși Diaconu este îndrăgit ca actor, acesta nu a dovedit că are calitățile necesare unui om de stat.
„Am văzut și eu foarte mult în sondaje și focus-grupuri. Nu este adevărat (că îl vor vota soscial-democrații pe Mircea Diaconu – n.r.). Membrii și simpatizanții PSD nu îl vor vota pe domnul Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale. Cu toții îl îndrăgim, îl respectăm ca pe un mare actor, dar asta nu are nicio legătură cu postura de candidat pentru alegerile prezidențiale, iar în timpul acestei campanii, chiar dacă a fost scurtă, cu atât mai puțin a dovedit că ar fi avut acele calități necesare unui om politic, pentru un om de stat. Asta cred că va dezamăgi în această seară, dar este o realitate”, a spus Firea.
Aceasta consideră că Viorica Dăncilă a avut o campanie bună, în condițiile în care guvernul condus de șefa PSD a fost dărâmat prin moțiune de cenzură în timpul campaniei.