Prima pagină » Știri » Înalta Curte decide dacă sesizează Curtea de Justiție a UE în dosarul lui Sebastian Ghiță

Înalta Curte decide dacă sesizează Curtea de Justiție a UE în dosarul lui Sebastian Ghiță

Înalta Curte decide dacă sesizează Curtea de Justiție a UE în dosarul lui Sebastian Ghiță
Magistrații Instanței supreme se vor pronunța miercuri, 6 noiembrie, pe sesizarea Curții de Justiție a Ununii Europene (CJUE) în dosarul în care fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, este judecat pentru că i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al orașului Ploiești, Iulian Bădescu.

Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pus în discuție, luni, din oficiu, după motivarea Curții Constituționale pe decizia privind completurile specializate, incidența deciziei și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Procurorii au cerut sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu cele patru întrebări care sunt în acord cu practica celorlalte instanțe și cu care a mai fost sesizată CJUE și în alte dosare.

„Considerăm ca problemele de drept sunt pertinente și vizează dispoziții din carta dreptului fundamental a Uniunii Europene. Decizia CCR ridică o problemă de standard juridic și de aplicare directă a acestora în dreptul internațional raportat la disp Uniunii Europene. Urmare a sesizării să dispuneți suspendarea prezentei cauze”, a solicitat procurorul de ședință.

Apărătorii lui Iulian Bădescu au cerut respingerea sesizării CJUE. „În motivarea CCR, conduita de urmat este clar definită. Concluziile noastre sunt retrimiterea la completul specializat”, a declarat avocatul fostului primar al orașului Ploiești.

„Concluziile noastre sunt de respingere ca inadmisibilă a acestei sesizări. Infracțiunea nu este una care nu pune în pericol interesele UE. Pe noi ca beneficiari ai unei decizii de achitare, (rejudecarea -n.r.) ne prejudiciază. Singura soluție corectă este de admitere a apelului și trimitere a cauzei la instanță care a pronunțat hotărârea supusă acestor căi de atac”, a spus avocatul lui Sebastian Ghiță.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au anunțat că se vor pronunța pe această sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene miercuri, 6 noiembrie.

Până la termenul de luni, Înalta Curte de Casație și Justiție a tot amânat dosarul în care fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, deoarece Curtea Constituțională nu motivase încă decizia pe completurile specializate, motivare care a survenit între timp.

Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a stabilit că există un conflict între Parlament și ÎCCJ și a anunțat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluționate în prima instanță înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis in judecată pe Sebastian Ghiță si Iulian Bădescu, cu acuzațiile de dare și luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani. Potrivit DNA, în 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar a municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiță, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploiești, sponsorizat de acesta, o finanțare nerambursabilă suplimentară din bugetul local, în valoare de 1.500.000 de lei. Pentru alocarea finanțării, Iulian Bădescu ar fi pretins și primit de la Sebastian Ghiță, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de afacerist un imobil în Ploiesti, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat doar 124.000 de lei.

În primă instanță, atât Sebastian Ghiță, cât și Iulian Bădescu au fost achitați.

Citește și