20:52
Potrivit Prefecturii Sălaj, Biroul Electoral Județean (BEJ) Sălaj a fost informat, la ora 6.30, de către președintele secției de votare 263 din Noțig, că ștampila de control a secției a fost distrusă din greșeală.
În aceste condiții, în secția 263 – Noțig procesul electoral a începutul la ora 8.25, după ce s-a făcut o nouă ștampilă, care a fost transmisă în secția respectivă și predată pe bază de proces verbal.
Reprezentnații Prefecturii Sălaj au subliniat că în toate celelalte 311 secții de votare din județ procesul electoral a început la ora 7.00 și nu au fost semnalate alte incidente.
La nivelul județului Sălaj au fost deschise, duminică, 312 secții de votare, fiind așteptați la urne 196.392 de cetățeni.