Der Spiegel: Iohannis, „eroul care a eșuat, dar care totuși va învinge”

Der Spiegel: Iohannis, „eroul care a eșuat, dar care totuși va învinge
Publicat: 12/11/2019, 15:39

„La un moment dat, era eroul țării sale: Klaus Iohannis, președintele de etnie germană al României, a obținut primul mandat, în urmă cu cinci ani, în urma unui vot spectaculos de protest. Mulți alegători sperau că el va îmbunătăți situația din România în materie de stat de drept, în favoarea cetățenilor și prin reducerea corupției”, scrie editorialistul Keno Verseck într-un articol publicat în Der Spiegel sub titlul „Președintele României, Klaus Iohannis, înaintea alegerilor: Eroul care a eșuat, dar care totuși va învinge”.

„Acum, la finalul primului mandat, mulți dintre susținătorii săi sunt dezamăgiți. Iohannis nu a îndeplinit până acum niciuna dintre promisiunile electorale. Totuși, în lipsa alternativelor, politicianul în vârstă de 60 de ani probabil va fi reales președinte”, continuă editorialistul Der Spiegel, notând că acum Iohannis nu a avut o campanie electorală în adevăratul sens, existând o stare de nemulțumire din cauza faptului că președintele a refuzat să participe la dezbateri cu alți candidați.

Editorialistul amintește că în campania premergătoare primului mandat, Klaus Iohannis a avut sloganul „România lucrului bine făcut”, promițând o guvernare sustenabilă, îmbunătățirea culturii politice și sfârșitul corupției politice.

„A implementat multe dintre aceste idei când era primar al Sibiului. În calitatea de șef de stat într-un sistem prezidențial, cu puteri limitate, ar fi avut nevoie de stabilitate politică și de un guvern determinat să aplice planurile sale de reformă, dar aceste condiții nu au existat în ultimii cinci ani”, explică editorialistul, subliniind însă că Iohannis a generat dezamăgire deoarece nu a utilizat posibilitățile de intervenție în viața politică, prin blocarea inițiativelor Guvernului, în materie de inițiere a dezbaterilor politice, în dialogul cu instituțiile și organizațiile civice și în politica externă.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză