„Da, e adevărat, am cerut aseară lui Dan Barna, Cătălin Drulă și Ionuț Mosteanu demisiile la finalul ședinței informale de Comitet Politic. Am cerut o serie întreagă de explicații de la toți trei, pentru cine nu știe Catalin Drula este șeful de campanie iar Ionuț Mosteanu este șeful de comunicare USR, multe informații le cerusem încă de cu mult dinainte de finalul campaniei și nu le-am primit nici până azi. Consider că rezultatul de la prezidențiale este un eșec și așa cum am spus și ieri, consider că un eșec fără asumare și fără consecințele de rigoare reprezintă doar preambulul unui viitor nou eșec”, a scris Tudor Benga, marți, pe Facebook.
Acesta a adăugat că au fost foarte multe erori în strategia de campanie, precum și în implementarea acesteia. Benga mai spune că cererea votului de încredere de către Dan Barna nu i se pare o soluție acceptabilă, însă opinia sa e împărtășită de puțini colegi din Comitetul Politic.
„Au fost numeroase erori de strategie și implementare atât la nivel de campanie prezidențială cât și la nivel de management al partidului în general, am mai vorbit despre asta de-a lungul timpului, și cred că este timpul pentru o asumare reală dacă vrem să arătăm alegătorilor că efectiv ascultăm mesajul pe care ni-l transmit prin votul lor. Nu consider acceptabilă soluția cererii votului de încredere anunțat de Dan Barna, nu are vreo baza statuară și mi se pare o scamatorie politică ce va atrage comparații foarte nefericite. Nu ascund faptul că opinia mea este împărtășită de relativ puțini colegi din CP, dar consider că este de datoria mea, ca parlamentar USR și membru în Biroul Național, să spun clar și răspicat ceea ce consider eu că este soluția matură pentru a readuce partidul pe făgașul corect”,a conchis Tudor Benga.
Reacția vine după ce Dan Barna a avut o videoconferință, luni seara, cu liderii organizațiilor USR, în care au discutat despre rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale.
În urma discuțiile, liderul USR a decis să ceară un vot de confirmare a încrederii membrilor de partid în zilele următoare, după rezultatul alegerilor prezidențiale din primul tur.
La discuțiile de la videoconferința de luni seara au fost reproșuri la adresa vicepreședintelui USR Ionuț Moșteanu și a șefului de campanie Cătălin Drulă, pentru strategia folosită la prezidențiale și a felului în care a fost făcută comunicarea, au explicat surse din partid, pentru MEDIAFAX.
Cosette Chichirău și Tudor Benga ar fi printre cei care i-au cerut demisia lui Dan Barna de la șefia partidului, potrivit surselor menționate.