Premierul Orban, despre autostrada Comarnic-Brașov: Nu putem să o facem într-o guvernare de tranziție

Premierul Orban, despre autostrada Comarnic-Brașov: Nu putem să o facem într-o guvernare de tranziție
Publicat: 15/11/2019, 19:17

Premierul Ludovic Orban a spus, vineri, într-o conferință de presă, la Brașov, că autostrada Comarnic-Brașov este prioritatră, dar nu poate fi făcută într-o guvernare de tranziție.

„Trebuie să vedem exact care este situația legată de acest tronson Comarnic-Brașov, care, din punctul nostru de vedere, reprezintă o prioritate. Oricum, sunt convins că vom ajunge de la București la Brașov mult mai repede cu avionul pe aeroportul realizat de Consiliul Județean decât pe tronsonul de autostradă, dar ne propunem ca obiectiv să realizăm și acest tronson de autostradă, dar evident nu putem să o facem într-o guvernare de tranziție, care are o durată de maxim un an de zile, și acest obiectiv nu poate fi asumat decât pentru un mandat de patru ani”, a declarat Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, în ultimii ani nu s-a făcut nimic pentru continuarea proiectului.

„Trebuie să desțelenim situația legată de tronsonul de autostradă Cormanic-Brașov. Vă readuc aminte că în perioada nu foarte lungă cât am fost ministru al Transporturilor, pentru tronsonul Comarnic-Brașov am aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții și am lansat procedura de realizare a unui contract de concesiune de lucrări publice, de partenieriat public-privat, pe care l-am lăsat după realizarea preselecției, în care rămăseseră în competiție patru consorții, iar din 2008, de când am plecat de la Ministerul Transporturilor, nu s-a întâmplat nimic. De două ori a fost selectat același consorțiu, și de fiecare dată consorțiul care a fost selectat nu a găsit finanțare”, a mai spus premierul.

Acesta susține că în cel mult o lună va fi stabilită o strategie pentru realizarea autostrăzii.

„Strategia este să realizăm acest tronson de autostradă, fie cu finanțare de la buget, fie prin PPP. Dacă alegem soluția parteneriatului public-privat, nu se va ocupa domnul Ghizdeanu, că domnul Ghizeanu a plecat de la Comisia de Prognoză, nu se va ocupa nici Comisia de Prognoză care nu are niciun fel de capabilitate, dacă alegem PPP-ul, în mod evident vom alege o formă de PPP care să fie realizată în acord cu toate standardele europene în acest domeniu și eventual cu asistență fie din partea BEI, BERD, Băncii Mondiale, care să ducă la un contract de parteneriat public privat într-adevăr funcțional și care să permită realizarea cât mai rapidă a acestui tronson de autostradă. Dacă luăm decizia de a merge pe PPP. Putem să luăm decizia să-l finanțăm de la bugetul de stat și asta este posibil. În mod evident, în maxim o lună de zile vom lua decizia”, a mai spus Ludovic Orban.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură