Prima pagină » Magazin » Vom avea o continuare a controversatului film „Joker”, de Todd Philips

Vom avea o continuare a controversatului film „Joker”, de Todd Philips

Vom avea o continuare a controversatului film „Joker
O continuare a lungmetrajului "Joker", de Todd Philips, care a devenit recent primul film nerecomandat minorilor cu vârsta sub 17 ani ce a depășit pragul de încasări de 1 miliard de dolari, este în pregătire, potrivit The Hollywood Reporter.

Tod Phillips este în negocieri pentru a-și relua rolul de regizor, dar și de scenarist, alături de Scott Silver, pentru această continuare.

„Joker” a fost al patrulea titlu din universul DC care a trecut pragul de încasări de 1 miliard de dolari, alături de „Aquaman” (2018, 1,15 miliarde de dolari), „Cavalerul Negru: Legenda renaște/ The Dark Knight Rises” (2012, 1,08 miliarde de dolari) și „Cavalerul Negru/ The Dark Knight” (2008, 1 miliard de dolari).

Săptămâna trecută, „Joker” a devenit și cel mai profitabil film realizat vreodată după benzi desenate, după ce a obținut încasări de 15 ori mai mari decât costurile de producție, care s-au ridicat la 62,5 milioane de dolari, potrivit Forbes.

Lungmetrajul „Joker” a primit premiul Leul de Aur la Festivalul de la Veneția 2019. O producție DC Comics, realizată după benzi desenate, filmul prezintă originea personajului Joker, un criminal sarcastic, interpretat de Joaquin Phoenix, în orașul Gotham, undeva la începutul anilor ’80. Criticii de film au considerat că interpretarea lui Joaquin Phoenix este strălucitoare, dar, în același timp, înfricoșătoare.

Filmul este cotat cu mari șanse pentru o nominalizare la Oscar 2020.

 

Autor