Prima pagină » Magazin » Hainele purtate de un revoluționar împușcat în cap în 1989, expuse în premieră la Cluj

Hainele purtate de un revoluționar împușcat în cap în 1989, expuse în premieră la Cluj

Hainele purtate de un revoluționar împușcat în cap în 1989, expuse în premieră la Cluj
Hainele purtate de un revoluționar în ziua în care a fost împușcat în cap în 21 decembrie 1989 la Cluj-Napoca, printre care o cămașă pătată cu sânge, au fost prezentate, pentru prima oară, într-o expoziție comemorativă de atmosferă la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT).

Directorul MNIT, Felix Marcu, a declarat, joi, presei, că prin expoziția „Cluj. 21.12.1989″ se propune publicului o călătorie emoțională în trecut.

„La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, MNIT organizează expoziția-eveniment «Cluj. 21.12.1989», care este una de atmosferă, interactivă, și pornește de la ideea de sacrificiu uman, urmărind drama celor care au participat, direct sau indirect, la evenimentele revoluționare din decembrie 1989. Expoziția este organizată în 7 săli, de diverse teme, care transmit 7 stări. Printre ele avem sala «Eroii nu mor», care se referă la eroi căzuți, a «Televizoarelor», despre cei care au privit Revoluția la televizor, sau a «Viitorului», cu fotografii ale celor născuți în decembrie 1989. Propunem publicului o călătorie emoțională în trecut, sperăm să realizeze drama petrecută atunci”, a spus Marcu.

Potrivit acestuia, în sala „Eroii nu mor” sunt expuse, pentru prima oară, hainele care au aparținut unui inginer electronist în vârstă de 29 de ani, Mihai Călin Țiclete, purtate de acesta în 21 decembrie 1989 în momentul în care a fost împușcat în cap.

Curatorul expoziției, Ioana Gruiță, a declarat la rândul său că din grija familiei lui Țiclete, la MNIT se păstrează hainele pe care acesta le purta în clipa morții – cămașa pătată cu sânge, pantalonii și paltonul, dar și două fotografii ale acestuia, un portret al său și una cu fetița sa în brațe care avea atunci 18 luni.

„Sala este realizată puțin teatral, cu foarte multă lumină pe acest erou, este o imagine destul de puternică care face publicul să se gândească la faptul că libertatea de care ne bucurăm acum a fost câștigată cu sânge”, a explicat Gruiță.

Sala „Televizoarelor” cuprinde mai multe televizoare alb-negru, cu mileuri și pești din sticlă deasupra, fiind recreată și o parte a unui apartament tipic din perioada comunistă.

„Exponatele sunt interactive, fiind colectate de la prieteni și cunoștințe”, a spus și Ioana Cova, conservator în cadrul MNIT.

Președintele Asociației pentru Adevărul Revoluției Cluj, Aurel Coltor, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că este neclar locul în care a fost împușcat Mihai Călin Țiclete, existând două variante – fie în Piața Unirii, fie în zona fostului hotel „Astoria”.

„Rudele și mama eroului Țiclete susțin că acesta ar fi murit în zona Astoria. Există alte declarații că ar fi avut un conflict cu un militar în Piața Unirii care l-ar fi lovit în față cu patul puștii și l-ar fi doborât la pământ, după care a fost împușcat”, a precizat Coltor.

Expoziția „Cluj. 21.12.1989″, care mai include fotografii de mari dimensiuni realizate în 21 decembrie 1989 în Piața Unirii din Cluj-Napoca de Răzvan Rotta și în 22 decembrie 1989 de Eugen Moritz, va rămâne deschisă până la începutul anului viitor.

Foto: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei / Facebook