„Lucrurile merg cât se poate de bine. Toate birourile electorale ale secțiilor din străinătate sunt funcționale.
Fludizarea votului este evidentă pentru oricine – în primele două zile, deși prezența la vot a fost mai mare cu aproximativ 20%, nu a existat niciun fel de problemă legat de exercitarea dreptului de vot.
Salut încă o dată prezența foarte mare la vot a românilor din străinătate și sunt convins că, așa cum a crescut prezența la vot în străinătate, același lucru se va întâmpla și în România”, a declarat Ludovic Orban.
El a mai spus că, în străinătate singura problemă a fost cu schimbarea unui local al secției de votare.
„Chiar procesul decurge într-o normalitate foarte clară”, a conchis premierul.