Reacția unui consilier PSD după alegeri: PSD e la pământ. Ne reformăm sau ne vedem în anul 2078

„PSD e la pământ. Partidul meu se duce de râpă. Mașinăria infernală, mastodontontul armatelor de activiști, partidul dosarelor de cadre cu trei variante pentru fiecare post în administrație a devenit un club de gospodine și de amatori. Venea Pesedeul la putere, îi știai păcatele, nu puține, dar măcar îți făcea treabă. NATO, UE, regele reconciliat. Acum ne batem pentru locul 2. În locul lui Năstase, Geoană, Rus, Pușcaș îi avem pe Andrușcă – Marele Vulcanizator – Ministru al Economiei și pe Carașol – electrician cu diplomă de studii falsificată – director Transelectrica. Nava în derivă din vară e de fapt o balenă eșuată pe uscat”, scrie, pe blogul personal, consilierul județean Mihai Ritivoiu.

Potrivit consilierului, „păcatul originar s-a consumat de Crăciun în 2016, imediat după victorie”, când PSD „i-a dat pe mână lui Liviu Dragnea cecul în alb al desemnarii premierului”.

„Ne-am trezit cu Sevil Shhaideh. Zero carismă, zero anvergură politică, zero legături cu partidul. Și cu bube-n cap. Ne repliem cu Sorin Grindeanu, propunere corectă și conformă, doar pentru a-l gâtui peste o lună cu Ordonanța 13 și a-l da jos peste șase cu moțiune împotriva propriului Guvern. De atunci, timpul nu a mai avut răbdare cu noi. Prestația din ultimii doi ani îmi evocă ultimul veac de declin al Imperiului Otoman. O structură anacronică, depășită, umilită de rivali la fiecare ocazie, într-o disoluție galopantă. Nicio sclipire, nicio viziune salvatoare. Oameni slab pregătiți, fără reprezentativitate, promovați la cel mai înalt nivel. Capcana în care am căzut a fost dictatura de partid cu parfum de consultare populară. În loc să iei deciziile într-un Birou Național puternic și reprezentativ, s-a preferat conducerea prin CEX, adică cu participarea tuturor președinților de filială. Din care președinți jumătate erau menținuți cu statut interimar, adică pasibili de schimbare în orice moment. La cel mai mic scâncet, pac! – demiterea. Rezultatul? Unanimități pe bandă, fără dezbateri reale, cu consecințe dezastruoase. Toată splendoarea epocii fanariote pe moșia națională teleormanizată”, scrie Mihai Ritivoiu.

Potrivit acestuia, au urmat „mutări ce frizează absurdul la orice pas: o pui pe Ana Birchall la Justiție, că e omul americanilor. Apoi o schimbi înaintea alegerilor, ți-l ridici în cap pe Marele Licurici și dai apă la moară opoziției. Pentru că nu era de ajuns, o mai și dai afară din partid înainte de turul doi, oferindu-i platformă să atace, să denunțe, să se justifice. Logică de grădiniță, validată în CEX”.

Consilierul este de părere că, după șapte ani la guvernare, „alternața-i sfântă, mai ales în fragede democrații”.

„O soluție ar fi să intrăm în post, să ne purificăm, să ne curățăm de oportuniști. Să începem o nouă construcție. Avem și oameni cu carte. Oameni cu școala făcută la zi, care vorbesc limbi străine. Dăm drumul la Departamente, facem Guvern din Umbră, directori din umbră la nivel local. Ne alegem candidații din timp, cu unu-doi ani înainte. La Timișoara, candidatul PSD la Primărie se nominalizează cu o lună înainte de alegeri. Ce să și poți face în așa o perioadă scurtă? De 30 de ani, marea noastră competiție internă este cum să scapi de nominalizarea la candidatura de primar al Timișoarei. Fugim toți ca din gaură de șarpe, cine se împiedică e prins, împachetat și trimis să candideze. Sau putem continua ca și până acum. Să ne mințim singuri. Să facem greșeli, cum a fost rămânerea la guvernare după alegerile europarlamentare din mai. Caz în care cele două valuri de alegeri de la anul vor mătura ce-a mai rămas. Electoratul s-a schimbat, nu mai funcționează strategiile door-to-door, cu responsabili pe străzi. Oamenii au astăzi nenumărate surse de informare, una mai manipulată ca alta. Activistul pesedist din fiecare scară de bloc, de pe fiecare stradă de la sat, este un concept depășit. E nevoie de lideri noi, tineri, carismatici. Avem nevoie de un Tony Blair, pentru a resuscita social-democrația română. Problema mea este că nu îl văd. Îl caut în fiecare bărbat politic cu anvergură națională și nu îl găsesc”, mai scrie consilierul din Timiș.

Acesta își încheie analiza afirmând că „Partidul Social-Democrat japonez a reprezentat cea mai mare forță politică niponă de după razboi. A dat în 1947 primul premier al Japoniei postbelice. Forțat să plece de la guvernare în 1948, ca urmare a unui scandal de corupție, revine la putere în 1996, după aproape 50 de ani, pentru a o pierde doi ani mai târziu. 59 de ani de opoziție. Ne reformăm sau ne vedem în anul 2078!”.

Foto: Facebook