„A mai spus ceva domnul președinte: primesc acest rezultat cu modestie. Și nu a clipit! Că m-am uitat să văd dacă clipește. Nimic. N-a clipit când a spus asta. Formidabil!
Deci domnul Iohannis a reușit să-l depășească în aroganță până și pe Adrian Năstase, campionul național de până acum în materie de aroganță. Și spune acum că primește cu modestie, că îi este cunoscut acest sentiment domnului Iohannis.
Mă rog.
Mie îmi rămân foarte clare în cap paltonul, ghinion și microfonul.
Paltonul aruncat pe capotă, ghinionul cunoscut, aruncat profesorilor, și modul în care a refuzat microfoanele jurnaliștilor, ălora care stătuseră în frig, când a ieșit de acolo de la Biblioteca Centrală Universitară.
Stăteau jurnaliștii de ore în frig acolo, ei nu fuseseră primiți, nu erau acolo la sufragerie, erau p-afară. Dați-ne și nouă, domnul președinte, vă rugăm, două vorbe, că stăm și noi pe aici.
O seară bună! Și s-a suit în mașină. Deci poate că va mai scădea din această atitudine, domnul Iohannis, în cel de-al doilea mandat al său.”, a spus Cristian Tudor Popescu la Pro TV, potrivit știripesurse.ro.