Prima pagină » Știri politice » Reacții PSD după alegerile prezidențiale | Marcel Ciolacu confirmă întâlnirea cu Dăncilă: Am discutat despre întâlnirea pe care urmează să o am cu președinții de organizații

Reacții PSD după alegerile prezidențiale | Marcel Ciolacu confirmă întâlnirea cu Dăncilă: Am discutat despre întâlnirea pe care urmează să o am cu președinții de organizații

Reacții PSD după alegerile prezidențiale | Marcel Ciolacu confirmă întâlnirea cu Dăncilă: Am discutat despre întâlnirea pe care urmează să o am cu președinții de organizații
Marcel Ciolacu a anunțat că a avut o întâlnire cu Viorica Dăncilă, luni seară, în care au discutat despre faptul că acesta urmează să aibă o întrevedere cu președinții de organizații pentru a vorbi despre rezultatul PSD la alegerile prezidențiale.

„Am discutat în această seară cu Viorica Dăncilă, despre întâlnirea pe care urmează să o am cu președinții de organizații pentru a discuta despre rezultatului obținut la aceste alegeri. Este firesc să se întâmple acest lucru după orice scrutin. Vreau să spun cât ce poate de clar că această discuție a fost una calmă, așezată și productivă”, a scris Marcel Ciolacu, luni seara, pe Facebook.

Președintele Camerei Deputaților a adăugat că rezultatul PSD la alegeri nu mulțumesc pe nimeni, însă acest lucru nu înseamnă că nu există soluții.

„A fost o campanie în care s-a muncit mult, mulțumim tuturor celor care s-au implicat și mulțumim milioanelor de români care au dat un vot de încredere Partidului Social Democrat și Vioricăi Dăncilă. A fost un rezultat care nu ne mulțumește pe niciunul dintre noi, dar asta nu înseamnă ca nu există soluții”, a completat Ciolacu.

Social-democratul i-a rugat pe colegii săi de partid să se gândească la obiectivele PSD pentru anul următor, respectiv alegerile locale și parlamentare.

„Vreau să îi rog pe colegii mei să se gândească la obiectivele noastre pentru alegerile de anul viitor. Rămânem o echipă, rămânem împreună, așa cum am făcut-o întotdeauna în momente mai complicate. PSD este în continuare un partid puternic”, a conchis Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu s-ar fi întâlnit cu Viorica Dăncilă înaintea CEx-ului PSD de marți

Marcel Ciolacu s-ar întâlni luni după-amiază cu un grup restrâns al liderilor din PSD care vor reformarea partidului și schimbarea Vioricăi Dăncilă, au declarat surse politice pentru Mediafax. Printre aceștia s-ar număra senatorul PSD Paul Stănescu și primarul general al Capitalei Gabriela Firea, însă, potrivit ultimelor informații, aceasta se află la sediul Primăriei. 

Marcel Ciolacu ar avea o întrevedere cu Viorica Dăncilă, la ora trasmiterii știrii, pentru a discuta despre soarta conducerii PSD, au declarat surse din partid, pentru Mediafax. Întâlnirea vine cu o zi înaintea CEx de marți, anunțat de Dăncilă.

Întâlnirea celor doi are loc în contextul în care președintele Camerei Deputaților a invitat mai mulți lideri de filiale PSD din teritoriu la discuții despre schimbările din partid și deciziile care vor fi luate în ședința Comitetului Executiv al PSD de marți seara.

 

Știre inițială

Sursele politice susțineau că și primarul general al Capitalei Gabriela Firea urma să participe la discuții, însă ulterior au apărut informații potrivit cărora aceasta se află, la ora transmiterii știrii, la sediul Primăriei și nu ar merge la o astfel de întâlnire.

Întrevederea liderilor din cadrul PSD ar putea avea loc la Parlament, potrivit surselor citate.

Printre politicienii prezenți s-ar număra senatorul PSD Paul Stănescu, europarlamentarul Claudiu Manda și liderul PSD Brașov Marius Dunca.

Paul Stănescu, fostul lider PSD Olt, este un cunoscut apropiat al lui Marcel Ciolacu, care, după înfrângerea președintelui partidului, Viorica Dăncilă, la prezidențiale, a declarat că social-democrații au nevoie „de un nou început”.

Sursele politice exclud posibilitatea ca fostul premier PSD și actual europarlamentar Mihai Tudose să participe la întâlnire.

Actualul președinte al organizației de Olt, Marius Oprescu, a declarat, duminică seara, că organizația pe care o conduce a susținut de la început că strategia partidului pentru prezidențiale este greșită.

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a criticat-o, luni, pe Viorica Dăncilă pentru „impunerea” în conducerea PSD a lui Gabriel Oprea și a unor lideri sindicali.

De asemenea, liderul filialei PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, a declarat, luni, că partidul „trebuie să aibă un nou început” și că persoanele care au condus campania electorală „să aibă bărbăția să își asume” eșecul din alegeri.

Un alt contestatar al Vioricăi Dăncilă este senatorul de Hunedoara, Cristian Resmeriță, care consideră că președintele PSD trebuie să facă un pas în spate, pentru ca social-democrații să aibă o șansă.

Comitetul Executiv al PSD se va reuni marți, de la ora 18.30, a anunțat președintele partidului Viorica Dăncilă. Întâlnirea va avea loc la sediul PSD din Kiseleff, iar social-democrații vor analiza rezultatul alegerilor prezidențiale, dar și nemulțumirile din cadrul formațiunii. La ședință există și posibilitatea convocării unui Congres pentru următoarea perioadă.

Totodată, Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, că nu va demisiona de la șefia PSD, însă dacă vor considera colegii că trebuie să facă acest pas, atunci trebuie organizat un Congres, deoarece tot așa a fost aleasă la conducerea partidului.