Daunele pe care un medic va trebui sa le plătească pentru că a ars penisul unui copil

Daunele pe care un medic va trebui sa le plătească pentru că a ars penisul unui copil
Publicat: 27/11/2019, 12:09

În noiembrie 2008, o familie din Iași și-a dus copilul la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unde a fost diagnsosticat cu fimoză congentială. A fost recomandată o intervenție chirurgicală, care se realizează prin electrocauterizare. Însă, în operație, băietelul de doar o lună a fost ars cu electrocauterul. Chirurgul care a intrat în sală a fost trimis în judecată pentru neglijență în serviciu, a fost judecat de magistrații Judecătoriei Iași, iar acum cei de la Curtea de Apel au dat decizia definitivă în cazul său.

Fapta penală s-a prescris încă de când dosarul a ajuns la Judecătoria Iași, astfel că magistrații au judecat latura civilă a acestui dosar.

În motivarea magistraților de la Judecătoria Iași se arată că „pe durata operației, inculpatul (…) a ajustat în mod necorespunzător intensitatea curentului de coagulare/tăiere generat de electrocauter, cu consecința producerii unei arsuri de gr. I-II pe tegumentele feței dorsale a diafizei penine, fiindu-i afectată funcționalitatea organului”.

În urma operației de la Iași, băiatul a avut nevoie de zeci de zile de recuperare și de o intervenție chirurgicală ce a fost făcută la Londra. Însă, copilul va mai avea nevoie și de altele.

În timpul judecății au fost solicitate două expertize medico legale. Potrivit uneia dintre ele „este de presupus că arsura s-a produs ca urmare a neadaptării intensității curentului de coagulare/tăiere generate de electrocauter”.

Despre personalul medical, aceeași expertiză a arătat că a reacționat corespunzător la complicațiile apărute și că măsurile terapeutice au fost corecte. „Există un raport de cauzalitate directă între leziunile existente și gestul chirurgical realizat. Nu se poate susține că incidentele apărute sunt exclusiv cauzate de realizarea tehnică chirurgicală a intervenției, având în vedere interpunerea între chirurg și pacient a echipamentelor tehnice a căror revizie periodică este menită să asigure funcționalitatea în parametrii optimi”, se arată în expertiza citată în dosar.

Practic, spun magistrații, „culpa inculpatului constă în neadaptarea corespunzătoare a intensității curentului de coagulare/tăiere a electrocauterului marca (…), în sensul că aceasta a fost excesivă, cu consecința producerii unei plăgi arse de gr. I-II la nivelul feței dorsale a penisului, fiind afectate aspectul și funcționalitatea acestuia”.

Conform fișei postului, medicul răspunde și de buna utilizare a aparaturii medicale și de calitatea actului chirurgical.

În fața instanței, medicul a recunoscut că leziunile au fost cauzate de neadaptarea intensității la electrocauter, însă a susținut că „electrocauterul ar fi suferit o defecțiune pe perioada procesului de cauterizare, fiind respectată procedura standard de operare a tehnicii medicale”.

Bogdan Savu a declarat că, așa cum prevede protocolul, la început a folosit electrocauterul la intensitatea minimă și că, „observând că nu produce efectele scontate, a setat treapta imediat următoare, moment în care instrumentul chirurgical a produs un curent de o intensitate excesivă, ceea ce a dus la arsuri”, se arată în motivarea instanței.

Cât despre complicațiile care au apărut în urma operației, Bogdan Savu a zis că nu se consideră vinovat.

Medicul a invocat în fața instanței că aparatul a avut o defecțiune, însă actele depuse de către reprezentanții Spitalului de Copii arată că electrocauterul a fost supus unei revizii tehnice cu nici o lună înainte de operație.

În final, magistrații conchid că medicul a manevrat necorespunzător electrocauterul, prin reglarea deficitară a intensității curentului de coagulare/tăiere a instrumentului folosit.

În primă instanță, Judecătoria Iași a decis că medicul, împreună cu spitalul, parte civilă în acest dosar trebuie să plăteească 40.000 euro daune materiale și 200.000 euro daune morale. Decizia a fost contestată, însă magistrații Curții de Apel Iași au decis să reducă daunele materiale de la 40.000 de euro la 16 000 de euro și au menținut suma de 200.000 de euro ca daune morale.

Astfel, medicul Bogdan Savu și Spitalul de Copii trebuie să achite familiei băiatului 216.000 de euro.

Decizia este defintivă.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?