Prima pagină » Știri » Despăgubiri de peste 22.000 de lei pentru elevul din Olt care și-a dat în judecată școala

Despăgubiri de peste 22.000 de lei pentru elevul din Olt care și-a dat în judecată școala

Despăgubiri de peste 22.000 de lei pentru elevul din Olt care și-a dat în judecată școala
Tânărul din Olt care a dat în judecată liceul în care învăța, după ce a fost mutat disciplinar pentru că a cerut decontarea banilor de transport, trebuie să primească peste 20.000 lei despăgubiri de la școală. Sentința Curții de Apel Craiova este definitivă.

Tânărul, acum student al Facultății de Drept „Lucian Blaga ” din Sibiu, s-a luptat singur, trei ani, în instanță, după ce mai mulți avocați l-au refuzat pentru că nu credeau în șansele lui.

Dosarul are peste un metru înălțime, povestește Ionuț Andrei Ciocîldău, și 24 de volume.

„Am făcut recurs singur. Între proba orală și cea scrisă a examenului de Bacalaureat, eu redactam cererea de recurs pentru că niciun avocat n-a vrut să-mi ia dosarul pe motiv că nu există șanse de câștig. Din acel moment m-am reprezentat singur. Am câștigat acel recurs la Curtea de Apel Craiova, s-a transmis înapoi spre rejudecare și am avut noroc cu judecătorul care chiar a cercetat dosarul cum a trebuit și țin să-i mulțumesc. Adică, în prima instanță, când mi s-a respuins, avea dosarul 3 volume. După ce a cercetat doamna judecător a ajuns la 24 volume, adică are peste un metru înălțime. La cum au decurs lucrurile în fond mă așteptam să fie soluția de admitere, având în vedere că niciuna dintre probele administrate de instanță, inclusiv proba cu martori, proba propusă de liceu, nu a putut demonstra abaterile disciplinare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Ionuț Ciocîldău.

Conform hotărârii judecătorești, tânărul trebuie să primească, acum, despăgubiri de la liceul care l-a pedepsit pe nedrept.

Andrei Ionuț Ciocîldău consideră, însă, că toate daunele ar trebui plătite de directorul școlii și de ceilalți angajați care s-au purtat abuziv.

Potrivit acestuia, trebuie verificat întreg personalul care a greșit și l-a sancționat ilegal: „Din punctul meu de vedere ar trebui destituită din funcție și doamna director, dacă ar avea onoare, și-ar da demisia, la câți bani a cheltuit cu avocații, cu acest proces inutil și săracii copii de la liceu nici în ziua de astăzi nu-și primesc decontările pentru că se invocă faptul că nu au bani”.

Fostul elev din Drăgănești-Olt a dat în judecată în 2016 liceul la care învăța, Inspectoratul Școlar Județean și Ministerul Educației, și a cerut daune de 80.000 de lei, după ce a fost mutat disciplinar. Andrei Ionuț Ciocîrlău ceruse, alături de alți colegi, în scris Primăriei Drăgănești-Olt, decontarea abonamentului de transport în comun, însă demersul i-a atras reproșuri din partea dirigintelui și conducerii școlii. Băiatul declara la vremea respectivă, pentru MEDIAFAX, că o comisie venită de la ISJ și minister să verifice situația reclamată a încercat să mușamalizeze situația. Până la urmă, în acest dosar au devenit pârâți nu mai puțin de 61 de persoane și instituții, printre care directorul și directorul adjunct al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgănești-Olt, unde elevul învăța, dirigintele și profesorul de matematică, Inspectorul Școlar General și alți inspectori, Ministerul Educației și un auditor al ministerului, dar și mai mulți elevi ai liceului, foști colegi ai tânărului.

În cele din urmă, Andrei Ionuț Ciocîrlan a fost mutat disciplinar la un liceu din Slatina și spunea că, pe deoparte, se bucură că a scăpat de profesorii și colegii cu care nu se mai înțelegea, la Drăgănești, dar nu este împăcat cu ideea că s-a făcut un abuz în cazul său.

 

Citește și