Solicitarea demiterii vine după ce reprezentanții elevilor au încercat în zadar, de mai multe ori, să o convingă pe ministrul Educației, Monica Anisie, să resolve problemele în cadrul legislației care face imposibilă decontarea navetei elevilor din mediul rural.
„AEC a solicitat, atât public, cât și prin discuții repetate cu ministrul educației și secretarul general al ministerului, o serie de măsuri care să rezolve cât mai rapid problema transportului elevilor din România, printre care se află trimiterea unui punct de vedere la Curtea Constituțională a României în vederea susținerii admiterii excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019, care a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice, lăsând astfel zeci de mii de elevi fără transport, abrogarea HG 309/1996 care a blocat acordarea reducerilor pentru toți elevii din România la transportul județean și abrogarea HG 863/2016 care a făcut imposibilă decontarea navetei elevilor”, se arată în comunicatul de presă remis miercuri de Asociația Elevilor din Constanța.
Pentru a rezolva problema decontării navetei elevilor, Asociația Elevilor din Constanța a chemat în instanță Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării pentru abrogarea HG 863/2016.
La primul termen, care a avut loc miercuri, reprezentantul MEC a susținut că AEC nu ar fi asociație reprezentativă a elevilor.
„Astfel, reprezentantul MEC a cerut anularea acțiunii, invocând drept argument faptul că AEC nu ar fi asociație reprezentativă a elevilor, în sensul Statutului Elevului, afirmând că nu am dovedit că 75% din membrii AEC sunt elevi. Totodată, reprezentantul MEC a mai încercat să se agațe de argumente procedurale pentru a amâna termenul și, astfel, rezolvarea problemei transportului elevilor”, se mai arată în comunicatul de presă al AEC.
Pentru că Ministerul Educației nu le-a susținut cauza în cadrul procesului, reprezentanții AEC îi solicită premierului Ludovic Orban demiterea ministrului Educației și a secretarului general al ministerului.
„Pe cale de consecință, Asociația Elevilor din Constanța consideră că dezinteresul la care elevii din România au fost supuși a ajuns la limită, motiv pentru care poziționările noastre vor fi mai drastice. În acest sens, solicităm premierului României, Ludovic Orban, demiterea ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, precum și a secretarului general al ministerului, Ioana Lazăr, din cauza refuzului constant de a rezolva situația transportului elevilor”, au transmis reprezentanții AEC.