Conducerea Spitalului Județean Târgu-Jiu a anunțat, joi, că a început o anchetă, după ce o femeie din oraș a scris pe Facebook despre cum a fost tratată de personalul de la Urgență.
Aceasta a povestit că în noaptea de marți spre miercuri, în timp ce se afla la Urgență, acuzând dureri de cap, ar fi fost nevoită să semneze o serie de documente, după care a fost așezată pe un pat, lângă o fereastră deschisă.
„Am îndrăznit să deranjez personalul spitalului, cu o durere infernală de cap care nu mai ceda la niciun analgezic. Acestă durere persista de două zile, am zis să merg să mă vadă un medic, dar vă dați seama că am îndrăznit la ora 2.00 dimineața, în situația în care am lăsat acasă trei copii, dintre care unul de numai doi ani, care este dependent de mine. De la intrare, în condițiile în care abia mă mai țineam pe picioare de durere, prioritară a fost semnarea acordului pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și abia apoi a început completarea fișei pentru examinare. Am fost preluată și așezată într-un pat, cu un geam deschis deasupra capului, de unde venea un curent de nesuportat pentru un pacient cu migrenă”, a scris femeia pe Facebook.
Ea susține că a cerut să fie închisă fereastra, însă a fost refuzată de asistente. Femeia mai spune că a primit un calmant abia după o oră și jumătate.
„Am rugat asistenta să il închidă, dar mi-a spus că o să îl închidă mai târziu, că trebuie să aerisească, pentru că a fost cineva care mirosea urât. Nu l-au închis deloc în cele trei ore cât am stat acolo. Medic foarte deranjat că are foarte multe cazuri la ora la care ar trebui să doarmă, asistente care petrec timpul pe telefon, și un calmant care a venit după aproximativ o oră și jumătate. Singurul personal amabil era brancardierul, care își cerea scuze doamnei de la RMN, de asemenea foarte revoltată că a fost chemată pentru o urgență”, a mai scris pacienta.
Femeia din Târgu-Jiu scrie că și alți pacienți au avut parte de același tratament.
„La 30 de minute este adus un domn în vârstă de aproximativ 65 de ani, care este certat de medic că a sunat la ambulanță, atâta timp cât suferința lui este de două zile. Oare nu putea sa vină singur, fără să deranjeze serviciul de ambulanță? La un moment dat îmi dau seama că am temperatură și o rog pe una dintre asistente să îmi dea un termometru, având temperatura de 37 cu 5. Dar mirarea mare a fost dimineața după ce am ajuns acasă și am constatat pe fișa mea că am avut temperatura 35 cu 6. Dar aventura nu se termină aici, după ce merg și la medicul ORL, de gardă, care doar se uită la mine și îmi zice
În finalul postării, ea se întreabă dacă pentru un astfel de tratament plătește contribuțiile la sănătate: „Doamne ferește să te simți rău și să fii nevoit să ajungi la camera de gardă, unde ești umilit în fiecare minut prin comportamentul inuman al medicilor și asistenților. Oare pentru ce plătim contribuțiile la sănătate? Pentru umilință? Domnilor doctori și asistenți, dacă nu vă place meseria dumneavoastră, nu mai veniți la serviciu, doar pentru salariile uriașe, faceți loc acelora care își fac meseria cu pasiune, nu pentru bani”.
Directorul SJU Târgu-Jiu, Dumitru Vienescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că la spital se fac verificări în acest caz.
Unitatea medicală se află în mijlocul unui scandal, după ce Corpul de Control al Ministerului Sănătății a descoperit nereguli grave la spital, de la produse medicale expirate, sală de operații fără apă sterilă, pereți degradați, la hrana pacienților transportată cu o mașină neigienizată și împărțită de angajați în haine murdare. Mai mult, Poliția a deschis un dosar penal, pentru că medicii nu ar fi raportat infecțiile nosocomiale care ar fi fost descoperite, potrivit unor surse, în Secția Urologie.