„(Sunt, n.r) Multe probe și chiar spre deloc. Nu sunt foarte multe probe, ele tind spre zero. Există probe, dar ele nu leagă în mod direct pe inculpatul Risipițeanu de săvârșirea unor fapte, mai ales de cea de viol. Instanța rămâne în pronunțare. Sunt probe ADN. Nu pot sa spun mai multe. El nu recunoaște nimic, bineînțeles. A avut o atitudine sinceră, nu a recunoscut”, a declarat Valentin Vladu, avocatul lui Ștefan Risipițeanu, reținut de DIICOT pentru că ar fi violat-o pe Luiza Melencu.
Bărbatul a spus, în fața instanței, că îl cunoștea pe Gheorghe Dincă, însă ca vecin.
„Nu există probe care să-l lege direct pe inculpat. Dacă va fi decizie de arestare, da, contestăm. Nu are cum să regrete dacă nu a recunoscut”, a mai spus apărătorul.
Bărbatul s-a arătat mirat de faptul că Gheorghe Dincă l-a denunțat, mai ales pentru că au trecut 4 luni de la reținerea lui. Risipițeanu a recunoscut că a fost in casa lui Dincă și înainte de data când ar fi violat-o pe Luiza Melencu.
„A perceput-o ca pe o răutate din partea lui Dincă, în sensul că abia acum vrea să îl ia și pe el. Nu are nicio legătură cu cauza și vreo infracțiune săvârșită în imobil, spune el. A fost mirat. Nu că i-a trădat prietenia”, mai spune avocatul Valentin Vladu.
Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT, a anunțat, miercuri (n. r. – 27 noiembrie), că a fost reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât cel reținut, cât și Dincă, ar fi violat-o pe tânără, anunță DIICOT.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul se numește Ștefan Risipițianu.