Într-un autobuz aproape gol din Londra, două femei de 28 de ani mergeau acasă, după o seară petrecută în oraș. Trei adolescenți de 15, 16 și 17 ani le-au remarcat și au început prin a le face glume indecente și propuneri sexuale.
Când s-au văzut refuzați de cele două femei, băieții au constatat că formează un cuplu și le-au ordonat să se sărute.
Femeile încercau să-i calmeze pe adolescenții care făceau tot felul de gesturi obscene în fața lor, dar nu au reușit.
„Voiau să ne sărutăm și ei să ne privească. Am încercat să îi calmez, le-am spus că prietena mea se simțea rău”, a povestit una dintre femei.
După ce propunerile le-au fost refuzate, adolescenții s-au enervat și au început să arunce cu obiecte în femei și să le lovească brutal:
„Îmi amintesc cum prietena mea era înconjurată de cei trei care o loveau cu pumnii și picioarele. Am reacționat rapid. Am încercat să o trag din mâinile lor. Atunci au început să mă lovească și pe mine. Nici nu mai știu dacă am leșinat Simțeam cum mi se scurgea sângele pe față și vedeam cum sub mine se forma o baltă de sânge”, a povestit una dintre victime.
Tinerii au fost audiați și și-au recunoscut faptele în fața Instanței. Adolescenții își vor afla sentința la finalul lunii decembrie.