Polițistul aflat în timpul liber și un bărbat s-au bătut în curtea unui bloc din Iași, după ce bărbatul, chemat de vecinii polițistului să sape în grădina blocului, a refuzat să înceteze munca atunci când agentul i-a cerut-o.
De aici, conflictul a escaladat. Potrivit unor surse locale, bărbatul l-a lovit pe polițist cu o lopată, iar agentul ar fi ripostat, lovind-ul pe acesta cu pumnii.
Scandalul a fost filmat de vecini.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, precizăm faptul că, din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că, ieri, 29 noiembrie a.c., pe fondul unui conflict spontan, doi bărbați s-ar fi lovit reciproc. Ambii au necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, conducerea IPJ Iași a dispus efectuarea de verificări cu privire la incident, urmând ca, în funcție de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iași.