Prima pagină » Puterea Gândului » Aniversarea Bătrânei Doamne, compromisă de nepoții apocaliptici

Aniversarea Bătrânei Doamne, compromisă de nepoții apocaliptici

Aniversarea Bătrânei Doamne, compromisă de nepoții apocaliptici
„Furnalul" Putin își poate lua o pauză de șampanie.

Adunați la Londra să aniverseze 70 de ani de existență a Alianței Nord-Atlantice, lideri ai țărilor membre au și început să-și arunce săgeți.

Era de așteptat ca președintele Statelor Unite să descindă cu nevricale.  @realDonaldTrump anunțase, încă de deasupra Atlanticului, că se îndreptă spre Europa ca să se bată puternic pentru americani. La sosire, tot pe Twitter, și-a anunțat tema: „În cele 3 decenii înaintea alegerii mele, cheltuielile NATO au scăzut cu două treimi și doar 3 alți membri ai NATO și-au îndeplinit obligațiile financiare. De când mi-am preluat mandatul, numărul de aliați NATO care își îndeplinesc obligațiile e mai mult descât DUBLU, iar cheltuielile au crescut cu 130 miliarde de dolari!”.

E tocmai ce nu-și dorește președintele Franței să audă. Declarând în celebrul interviu din The Economist, pe 7 noiembrie, că Alianța Nord-Atlantică e în „moarte cerebrală”, Macron s-a referit inclusiv și poate în primul rând la viziunea tranzacționistă a lui Trump, deplângând (în termeni excesivi, ce-i drept) că marii alianțe politico-militare îi lipsesc obiectivele, că nu și-a adecvat misiunea la provocările prezentului. Cee a ce l-a determinat atunci să vorbească a fost preocuparea îngustă și exclusivă a omologului său de la Casa Albă pentru contribuțiile în bani, coroborată cu unilateralismul deciziilor sale militare (ultimul exemplu: retragerea din Siria pentru a-i crea spațiu președintelui ErdoÄŸan să-i măcelărească pe aliații kurzi, fără ajutorul cărora Statul Islamic n-ar fi fost izgonit din regiune).

Președintele Donald Trump vorbește la Londra pentru americanii care urmăresc derularea procedurii de suspendare declanșată de Democrați și pentru electoratul căruia urmează să îi ceară încă un mandat în noiembrie 2020.    

Într-un fel, Trump are dreptate să se rățoiască la cei din Uniunea  Europeană „să-și bage mințile în cap”, fiindcă în timp ce le asigură securitatea se îmbogățesc. „Deficitul de mulți, mulți ani a fost astronomic între SUA și Europa, în favoarea acesteia din urmă. Voi schimba această situație și o voi schimba foarte repede!”. La Summitul NATO din iunie anul trecut amenințase că se retrage din Alianță. În viziunea sa, acest tip de amenințări sunt cheia succesului, țin de „arta negocierii”.

La rându-i, președintele Turciei, în binecunoscutu-i stil confruntațional, a ținut să întărească, încă de la începutul Summitului, o declarație ceva mai veche: va bloca proiectul de apărare a Poloniei și Țărilor Baltice, până când NATO nu-i va declara teroriști pe kurzii din Siria.

Bătrânei Doamne care împlinește 70 de ani aceste declarații, care mâine vor escalada, i-ar putea fi fatale.  

Poziționările lui Trump și ale protejatului său ErdoÄŸan (pe care îl susține având propriile interese la Istanbul) pot primi calificativul acordat de The Economist celor ale lui Macron –  „apocaliptice”.

„Furnalul” Putin (cum îl flatează subalternii pe cel care, spun ei, muncește fără oprire) își poate lua o pauză de șampanie.

Foto: Vladimir Putin / Facebook