Andreea Răducan a demisionat din funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică

Andreea Răducan a demisionat din funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică
Publicat: 05/12/2019, 12:02

„Neîndeplinirea obiectivului, calificarea echipelor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, m-a făcut să consider că e nevoie de schimbare, că poate nu sunt omul potrivit la conducerea federației. Sub o formă sau alta o parte dintre membrii Comitetului Executiv nu doresc să facă o schimbare, spunând că nu sunt soluții. Nu sunt dispusă să-mi asum în continuare ceea ce nu se dorește a se face, motiv pentru care am decis după ședința Comitetului Executiv să pun punct prezenței mele în frunte Federației Române de Gimnastică.

Voi rămâne în continuare alături de gimnastica românească. Cred că și din cauza orgoliilor foarte mari ajungem în această situație. Am avut discuții corecte cu antrenorii federali. Dacă nu e timp sau nu există soluții eu nu pot să continui în acest ritm.

Cu regret părăsesc această federație și vreau să mulțumesc partenerilor noștri MTS și COSR care au fost alături de noi. Nu cred că au fost lucruri pe care noi să le fi cerut fără a avea un răspuns afirmativ. Problema rămâne că noi nu putem să ne ridicăm la nivelul cerințelor partenerilor noștri. Au fost multe lucruri propuse, dar puține au avut un răspuns”, a declarat Andreea Răducan, care a mai adăugat:

„Au fost doi ani destul de grei, în care am încercat atât cât am putut să dezvolt proiecte frumoase, să redau entuziasmul echipei din federația de gimnastică. Am venit la cârma federației cu mult entuziasm, deși știam că nu va fi ușor. Nu se pot întâmpla minuni peste noapte și e nevoie de unitate, asta am susținut atunci. Mărturisesc că ori mesajul nu a fost înțeles, ori mai puțin îmbrățișat. Ca sportivă de performanță, vrei ca lucrurile să le faci cât mai aproape de perfecțiune. Pe bârnă era mult mai simplu decât să rămân aici ca președinte al federației. Ne-am străduit să adunăm bugetul, anul acesta FRG a avut cel mai mare buget. Au fost și sponsorizări, partea medicală fiind destul de costisitoare. Sportivii și antrenorii au avut totul la dispoziție pentru a-și desfășura activitatea așa cum trebuie. Ceea ce mi-a lipsit în mod direct a fost o echipă care să înțeleagă și să fie dornică de schimbare. Am dorit să facem unele schimbări în ceea ce privește colectivele tehnice”, a continuat aceasta.

Andreea Răducan, aleasă în funcția de președintă la 4 august 2017, a susținut înlocuirea antrenorilor Nicolae Forminte (feminin) și Marius Urzică (masculin), care au ratat calificarea cu echipele la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, în urma rezultatelor slabe înregistrate la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Stuttgart.

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Tokyo doar la individual prin sportivii Maria Holbură (individual compus) și Marian Drăgulescu (sărituri).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Energia din Marea Britanie, scumpită de fenomenele meteorologice și de conflictele internaționale