Datorită provocării inspirate de el, în plan mondial s-a strâns suma de 167 milioane de lire pentru cercetarea sclerozei laterale amiotrofice.
Familia lui Peter a anunțat faptul că acesta a decedat: „Îngerul nostru a ajuns înRai astăzi: Petern Frates. Soț pentru Julie, tată pentru Lucy, fiu pentru John și Nancy, frate pentru Andrew și Jennifer, Pete a murit liniștit, înconjurat de familia lui iubitoare, la vârsta de 34 de ani, dgupă o luptă eroică cu SLA.
A fost un lider înnăscut și un om de chipă, un model pentru toți, mai ales pentru tinerii atleți care îl apreciau pentru curajul de care a dat dovadă și pentru pozitivismul lui în fața adversității. A fost o figură nobilă care ne-a inspirat să ne folosim talentele și atuurile pentru a-i ajuta pe ceilalți”.
De asemenea, familia acestuia a menționat și faptul că Peter nu s-a plâns niciodată de boala de care suferea, ci a luptat pentru conștientizarea acesteia – „De-a lungulvieții a fost determinat să schimbe traiectoria unei boli care nu are tratament sau leac. Drept rezultat, datorită determinării lui – alături de susținătorii «Team Frate Train», a militat pentru Ice Bucket Challenge LSA”.
Peter Frates, din Beverly, Massachusetts, Statele Unite ale Americii, a fost diagnosticat la vârsta de 27 de ani, în 2012, când atinsese apogeul în cariera de baseball, relatează dailystar.com.
Scleroză laterală amiotrofică este o boală care afectează sistemul nervos ducând la slăbirea mușchilor și, ulterior, limitarea mișcărilor. Până în prezent nu a fost descoperit un tratament sau un leac.
Se pare că aproximativ 17 milioane de oameni au participat la această provocare în care trebuia să verși o găleată cu apă rece și gheață, să donezi organizației care se ocupă cu cercetarea acestei boli și să îți provoci și prietenii să facă același lucru. Din provocarea Ice Bucket Challenge au făcut parte și multe vedete.
Sursă Foto: Instagram