„Suntem foarte aproape de o nouă criză alimentară”, a spus Timiș. „Anul acesta prețurile s-au dublat la carnea de porc, anul viitor se vor tripla. Guvernul chinez cumpara carnea de porc de la marii producători europeni. Dacă în China a ajuns la 6 euro kilogramul de carne de porc, în România astăzi e undeva la 4 euro ca medie la raft. Ce se va întâmpla la anul, când chiar dacă vom dori să cumpărăm de undeva, nu știu. Sau ce se va întâmpla cu industria noastră”, a declarat Radu Timiș.
Președintele Asociației a mai explicat că românii se vor putea îndrepta spre consumul cărnii de pui sau vor putea adopta un regim vegetarian.
„Sigur, noi aici am discutat câteva variante: că se va duce spre pui, spre vită, spre oaie, spre vegetarian. Dar cert este un lucru: că jumătate din proteina acestei planete a dispărut. Cu ce vom compensa si la ce preț? Dacă prețul de carne de porc este foarte sus si prețurile la carnea de vita si de pui vor crește, pentru că consumul se va duce spre celelalte surse de proteină”, a spus antreprenorul.
România, până în luna septembrie, trebuia să rezolve cinci măsuri urgente trasate de Comisia Europeană. „Nu le-a făcut și astăzi se vede ce se întâmplă”.
Radu Timiș a asigurat însă, că românii vor găsi carne de porc în supermarketuri de sărbători și a anticipat că problemele vor apărea în lunile februarie – martie.
„Din ce am vorbit cu lanțurile de supermarketuri, au avut contracte dinainte, s-au asigurat cu cantitățile necesare. Presupun că problemele vor începe din februarie – martie”, a mai declarat președintele Asociației Cărnii.
Asociația Română a Cărnii a organizat marți, cu prilejul aniversarii a 20 de ani de la înființare, conferința de presă „Viitorul industriei de creștere și procesare a carnii de porc”.