PSD: Opțiunea prelungirii perioadei de activitate până la 70 de ani, un dar otrăvit. Ne opunem / Guvernul PNL se împrumută până la 45% din PIB

PSD: Opțiunea prelungirii perioadei de activitate până la 70 de ani, un dar otrăvit. Ne opunem / Guvernul PNL se împrumută până la 45% din PIB
Publicat: 11/12/2019, 10:40

„PSD se va opune oricărei tentative a Guvernului PNL de a majora vârsta de pensionare la 70 de ani. PSD atrage atenția că propunerea prim-ministrului Orban ca salariații să poată opta pentru prelungirea perioadei de activitate până la 70 de ani, reprezintă un prin care se încearcă realizarea primului pas în creșterea vârstei de pensionare”, se arată într-un comunicat de presă al PSD remis MEDIAFAX.

Social-democrații susțin că declarațiile recente ale reprezentanților PNL arată că această măsură este avută în vedere de Guvern, „chiar dacă nu s-a luat o astfel de decizie și nu s-a discutat un astfel de proiect”.

PSD atrage atenția că în România nu se poate discuta de majorarea vârstei de pensionare la nivelul altor state europene, în condițiile în care speranța de viață din România este mai mică cu 8 ani față de media UE”, se mai arată în comunicatul PSD.

Ludovic Orban a declarat că nu există la Ministerul Muncii un proiect care să prevadă creșterea vârstei de pensionare. Premierul a precizat că vârsta de pensionare rămâne 65 de ani, iar persoanelor trebuie să li se permită să lucreze după această vârsta, dacă doresc acest lucru.

„Nu. Deci, fake-news-uri marca unei anumite părți. Nu am spus asta. Am spus următorul lucru: în anumite domenii, cum sunt educație, cultură, sănătate, sunt persoane care pot să lucreze și după vârsta de 65 de ani, în măsura în care își păstrează capacitatea de a lucra până la o vârstă, să zic, până la 70 de ani. Ceea ce am spus eu este că trebuie să li se permită să decidă ei dacă lucrează până la vârsta respectivă”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat dacă există la Ministerul Muncii un proiect pentru creșterea vârstei de pensionare.

PSD: Guvernul anunță că se va împrumuta până la 45% din PIB, de 4 ori mai mult ca Executivul PSD

„Într-un proiect de lege, Guvernul PNL anunță că se va împrumuta până la 45% din PIB, adică peste 100 miliarde lei în 2020! Pe lângă cele 15-20 miliarde din 2019! De trei-patru ori mai mult decât Guvernul #PSD! România nu s-a împrumutat atât de mult nici în vârful crizei economice, în 2010! Într-un singur an, PNL va crește cu o treime datoria guvernamentală acumulată în 30 de ani!”, se arată într-o postare, miercuri, pe pagina de Facebook a PSD.

Sursa citată amintește și faptul că Standard & Poor a scăzut ratingul României, ceea ce reprezintă un cartonaș roșu pentru „ministrul Gaură” Florin Cîțu.

„În plus Standard & Poor”s a dat un cartonaș roșu «ministrului Gaură» și a scăzut ratingul României, ceea ce înseamnă dobânzi mai mari la împrumuturi și venituri mai mici pentru români!”, a conchis sursa menționată.

Agenția de rating Standard & Poor’s a revizuit perspectiva ratingului României la negativă, menținând actualele ratinguri – BBB-/A-3.

Agenția, care avertizează că ratingul ar putea fi redus în următoarele 24 de luni, invocă cheltuielile fostei guvernări, care au determinat actuala guvernare să revizuiască țintele fiscale pentru 2019 și 2020, pe fondul încetinirii economiei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...