În plus, și persoanele care înjură sau fac gesturi obscene riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei.
Noile modificări care vor intra în vigoare la începutul lui 2020 au fost așteptate de atât de cetățeni, cât și de polițiștii locali.
„Era bine dăcă am fi avut-o și mai de mult timp”, a spus Daniel Constantin, șeful biroului dispecerat Poliția Locală, potrivit a1.ro.
De asemenea, și cei care dau cu bormașina în timpul programului de liniște riscă amenzi cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei.
În cazul în care contravențiile se repetă în cursul a 24 de ore de la prima sesizare, persoanele în cauză riscă să primească o amendă dublă.
Sursă Foto: Pixabay / caracter ilustrativ