Prima pagină » Știri » VIDEO Doctorița „groazei” de la Brăila care i-a oripilat pe toți pacienții: „Are hainele murdare, rupte și miroase a urină. Copilului meu i s-a făcut rău și a vomat” / Conducerea spitalului ar fi știut de situația medicului

VIDEO Doctorița „groazei” de la Brăila care i-a oripilat pe toți pacienții: „Are hainele murdare, rupte și miroase a urină. Copilului meu i s-a făcut rău și a vomat” / Conducerea spitalului ar fi știut de situația medicului

VIDEO Doctorița „groazei
Un medic care lucrează la secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență din Brăila i-a oripilat pe pacienți după ce și-a făcut apariția într-o ținută total neașteptată - cu dresurile rupte, papucii rupți, fusta descusută și prezentând un puternic miros de urină.

Cazul medicului de la Brăila a devenit viral pe rețelele de socializare după ce o femeie a povestit experiența pe care a avut-o la spitalul respectiv când la mers la un control cu fiul ei.

„De la intrare te ia un miros de urină, doamna doctor mirosea a urină, dresuri rupte, parcă hărtănite de câini, papucii care trebuiau să fie albi, rupți și au devenit culoarea urinei, iar cizmele lungi erau rupte și jupuite, fusta descusută, iar halatul plin de mizerie, la fel ca și papucii. Acest medic și-a permis să pună mâna pe fiul meu, care a vomat ulterior la toaleta din spital. Fac mențiunea că, în mod repetativ, a întrebat de dureri în gât, de burtă, a scris într-un caiet, iar eu am vrut doar să-l vadă un oftalmolog și doream doar trimitere de la Pediatrie la UPU”, a scris pe rețeaua de socializare mama copilului, un băiat de 13 ani.

Una dintre persoanele care i-au văzut postarea și-a împărtășit propria experiență cu același doctor: „Și eu am pățit-o cu această doamna doctor… am mers doar pentru o răceală și a ajuns să mă dezbrace aproape complet și să mă întrebe de o sută de mii de ori dacă mănânc cărniță. Era ciudată și-mi era frică, i-am zis mamei să nu mă lase să mă interneze. Până la urmă am reușit să scap doar cu o rețetă, însă când am mers la medicul de familie pentru a-i cere o părere, mi-a spus că pe rețetă erau multe antibiotice și pastile care nu aveau treabă cu răceala mea, erau pentru alte afecțiuni. Am avut mare noroc că nu am luat imediat pastilele, că cine știe ce mai pățeam? Am aflat ulterior că i-a murit familia și trăiește în Chercea într-un garaj, are probleme psihice și toată lumea cunoaște situația, dar din lipsă de doctori o țin pe dânsa”.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Brăila a anunțat vineri, 13 decembrie, că s-a autosesizat în cazul unui medic pediatru care ar avea probleme de comportament și igienă, potrivit adevărul.ro.

De asemenea, și șeful Consiliul Județului Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a luat atitudine față de caz și a cerut măsuri urgente, mai ales că există informații că șefii spitalului știau de situație, dar au tolerat-o. 

Sursă Foto: Captură YouTube

 

Citește și