Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Maramureș, Dacian Manoliu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că în acest caz s-a dispus și oprirea temporară a activității derulate de comerciantul respectiv.
„A fost identificat operatorul economic de la Târgul de Crăciun, este din Baia Mare, iar pentru deficiențele constatate, nerespectarea condițiilor de muncă, față de acesta s-a luat măsura sancționării cu o amendă de 20.000 de lei. De asemenea, s-a dispus și oprirea temporară a activității”, a spus Manoliu.
Comerciantul fusese filmat la Târgul de Crăciun din Baia Mare în timp ce învârtea aluatul pentru plăcinte cu o bormașină, într-o găleată, pe jos.
Anul trecut, la Festivalul de Castane, un comerciant a fost surprins că prepara plăcinte într-un mod similar și a fost amendat de Protecția Consumatorilor Maramureș cu 30.000 de lei.
Târgul de Crăciun Baia Mare se desfășoară în Piața Libertății în perioada 30 noiembrie 2019 – 12 ianuarie 2020.