Forul de la Nyon a decis că nu au existat manifestări rasiste la meciul disputat pe Arena Națională, pe 15 noiembrie 2019.
În urma declarațiilor din tabăra suedeză, UEFA a decis să numească un inspector disciplinar care să ancheteze cazul de la București. Acesta a discutat cu doi dintre jucătorii Suediei, ambii susținând că s-au auzit scandări rasiste. De asemenea, a găsit înregistrări în care fotbalistul Alexander Isak era apostrofat de suporterii români. Astfel, UEFA a decis să deschidă o procedură disciplinară pe această speță.
Juriștii FRF au avut la dispoziție doar trei zile pentru a pregăti apărarea. În acest timp, s-au depus la dosar declarațiile a trei dintre jucătorii noștri, s-au urmărit peste 250 de minute de înregistrări video și s-au extras declarații din tabăra Suediei care au negat prezența rasismului, inclusiv cele ale selecționerului Janne Anderson de la conferința de presă de după meci, când a declarat că nu a auzit astfel de scandări. În plus, s-a demonstrat că au existat doar huiduieli, iar acestea au fost prezente și în momentele în care mingea nu se afla la jucătorul Alexander Isak. Un alt argument important prezentat la UEFA de Departamentul Juridic al FRF a fost faptul că niciodată în istorie nu am fost suspendați pentru manifestări rasiste cu direcție către fotbaliștii de culoare.
Dovezile furnizate de Federația Română de Fotbal i-au convins pe membrii Comisiei de Disciplină UEFA că nu se impune nicio sancțiune.
În schimb, Federația Română de Fotbal a fost amendată cu 40.500 de euro pentru folosirea materialelor pirotehnice, aruncarea de obiecte în teren și afișarea de bannere interzise”, este comunicatul postat pe frf.ro.