Prima pagină » Puterea Gândului » Regele Bibi n-are de gând să abdice

Regele Bibi n-are de gând să abdice

Regele Bibi n-are de gând să abdice
Gideon Levy, un poem al gândirii deziderative: „Viața după Netanyahu".

După Canal 12, astăzi cotidianul Yedioth Ahronoth, în ediția sa în limba ebraică, sub titlul „Un an de paralizie”, consacră pagina întâi ca să contrapună banii cheltuiți pe cele două tururi de scrutin inutile, cu bugetele tot mai subțiri ale Sănătății și Apărării.

„Uitați-vă în ochii lor, ei sunt cei pe spatele cărora faceți încă un tur de alegeri” -iar dedesubt imagini din spitale și, între altele, povestea unei bătrâne de 97 de ani, ținută în fața camerei de gardă 27 de ore, apoi trimisă acasă. „Guvernele vin și pleacă, realitatea rămâne”.

În Haaretz, Gideon Levy, editorialistul meu preferat, e suspect de optimist: „Viața după Netanyahu”. În acest comentariu aproape liric, Levy visează că, „într-un viitor nu foarte îndepărtat”, Bibi nu va mai fi prim ministru. Va fi ziua în care lumina va învinge întunericul, în care sclavia va face loc libertății, „zorii unei zile noi, ceva între căderea Zidului Berlinului și eliberarea din închisoare a lui Nelson Mandela”.

Autorul crede că Israelul va avea în curând (nu înainte de alegerile din 2 martie, probabil) un Guvern de unitate națională, condus de Benny Gantz, co-liderul Kahol Lavan, sau de Gideon Saar (în fotografie, alături de Netanyahu, împotriva căruia va candida la alegerile interne din Likud, care se vor desfășura pe 26 decembrie), sau de amândoi, prin rotație.

În ziua aceea, profețește editorialistul, toate vor reveni în matca lor, va fi reînnodat dialogul de pace cu palestinienii, întrerupt în urmă cu șase ani…

Nu cred că Epoca Netanyahu se va sfârși atât de curând pe cât și-ar dori Gideon Levy. Regele Bibi își pune acum geniul politic și uriașa experiență în slujba unui singur scop: propria libertate. Iar alegerile din 2 martie sunt semnul că a mai câștigat o bătălie și se pregătește să câștige războiul.

Semnul zorilor noi, la care speră Gideon Levy și mulți israelieni, ar fi ca premierul să piardă alegerile din Likud, în fața lui Gideon Saar, dar lucrul acesta nu s-ar putea întâmpla decât dacă Bibi are un plan încă și mai diabloc decât am putea imagina.

Foto: גדעון סער | Gideon Saar / Facebook