Prima pagină » Știri » Dosarul Colectiv | Grecea, rănit la Colectiv: Mi se pare esențial că s-au stabilit vinovațiile. Statul este responsabil

Dosarul Colectiv | Grecea, rănit la Colectiv: Mi se pare esențial că s-au stabilit vinovațiile. Statul este responsabil

Dosarul Colectiv | Grecea, rănit la Colectiv: Mi se pare esențial că s-au stabilit vinovațiile. Statul este responsabil
Mihai Grecea, una dintre persoanele rănite în incendiul Colectiv, a spus, pentru Mediafax, că i se pare esențial că s-au stabilit vinovățiile în acest dosar, iar judecătorii au arătat, astfel, că statul este de vină pentru că „a pus în pericol cetățenii".

„Sunt cumva spre maximum unele dintre pedepse, adică acolo unde era probabil vinovăția cea mai mare, dar dincolo de cuantumul de valori, în ani, ale pedepselor, care oricum vor fi atacate la Curtea de Apel, dincolo de asta mi se pare esențial că s-au stabilit vinovațiile și în cazul acesta tragic de la Colectiv e o vinovăție foarte complexă și împărțită. E foarte important că s-a făcut clar că statul prin diversele sale instituții și prin angajații acestor instituții este vinovat de punerea în pericol a cetățenilor săi, pentru că dacă aceste instituții și oamenii acestor instituții ar fi făcut ceea ce trebuia sa facă, nu s-ar fi ajuns la o situație de genul acesta. Există un contract între cetățenii care platesc taxele și aceste instituții ca să le respecte dreptul constituțional la siguranța personală, la viață și nu s-a întâmplat asta”, a explicat Grecea, pentru Mediafax.

Supraviețuitorul a mai spus că instituțiile statului nu au aplicat legile și de aceea s-a ajuns la incendiul de la Colectiv.

„Faptul că s-a marcat prin această sentință acest lucru mi se pare esențial. Dincolo de faptul că există persoane fizice, patronii de club, care au greșit flagrant. Ei aveau voie să fie lacomi pentru că esența capitalismului e acest tip de lăcomie, vrei să faci bani, să câștigi bani, ok, dar trebuie să fii cumva limitat de către stat, de către instituții prin legi. Legile trebuie puse în aplicare, iar instituțiile nu au făcut asta. I-au lăsat să facă ce vor. De partea cealată, a patronilor firmei de artificii sunt niște oameni care nu și-au făcut profesionist treaba, au făcut-o cu delăsare, cu inconștiență, trebuie să plătească. Mai avem unul dintre cei implicați care a distrus probe în instanță și la fel, se reflecta în cuantumul pedepsei și acest lucru. Cred că în esență, pe partea asta de penal, lucrurile aparente sunt undeva pe acolo, în limite decente”, a mai spus Grecea.

Bărbatul a explicat că „tribunalul nu face dreptate, face doar justiție”.

„Cred că justiție s-a făcut, cât despre dreptate, nu ai cum să faci unor oameni care au trecut prin asta, nu ai cum să le faci dreptate, nu poți să le faci dreptate. Cei morți nu mai pot fi aduși înapoi, noi rămânem cu rănile astea pentru totdeauna și cu toate consecințele astea de disfuncționalități. Rămânem cu niște vieți fractuate, deci dreptate nu-ți face nimeni. Da, se pune legea în aplicare, așa cum e ea și cred că s-a pus în aplicare, în limitele pe care le permite legea, după toate aparentele e o decizie cel puțin pe partea de penal corectă, pentru că a stabilit vinovățiile”, a adăugat supraviețuitorul incendiului din Colectiv.

Fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat, luni, la opt ani și șase luni. Cei trei patroni ai clubului – George Anastasescu Costin Mincu și Paul Gancea – au primit câte 11 ani și opt luni de închisoare cu executare, în dosarul „Colectiv”. Decizia nu este definitivă.

Conform deciziei, fosta angajată a Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu, a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare.

Pedepse cu închisoare au primit și administratorul firmei de artificii, Daniela Niță, condamnată la 12 ani și opt luni, pirotehnisul Zaharia Viorel, condamnat la nouă ani și opt luni în spatele gratiilor, pirotehnistul Moise Marian, condamnat la 10 ani, patronul firmei de artificii, Cristian Niță, la trei ani și jumătate de închisoare.

Judecătorii de la Tribunalul București au decis ca închisoare să facă și pompierii Antonina Radu și George Petrică Matei, ambii primind pedepse de câte nouă ani și două luni.

Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea și Ramona Moțoc au primit pedepse cu închisoare de șapte, respectiv trei ani. Moțoc a fost trimisă în judecată pentru modul în care a acționat în cazul altui club, dar faptele erau similare cu cele ale colegei ei.

De asemenea, condamnate au fost și firma clubului Colectiv și cea de artificii.

„Condamnă pe inculpata S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. la pedeapsa cea mai grea de 470 zile amenda, cu o suma corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua amenda, precum si interzicerea drepturilor prev. de art.136 alin.3 lit.b, teza I(pe o durata de 3 ani),f Cp. Condamna pe inculpata S.C. GOLDEN IDEAS FIREWORKS ARTISTS S.R.L. la pedeapsa cea mai grea de 470 zile amenda, cu o suma corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua amenda, precum si interzicerea drepturilor prev. de art.136 alin.3 lit.b, teza I(pe o durata de 3 ani),f Cp”, conform deciziei de luni a instanței.

Totodată, judecătorii au stabilit plata mai multor daune morale.

În 30 octombrie 2019, s-au împlinit 4 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.

De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-și îngriji rănile.

 

Autor

Citește și