Charlize Theron mărturisește că nu-i este „rușine” să vorbească despre momentul în care mama sa, aflată în autoapărare, l-a împușcat și ucis pe tatăl său, informează BBC.
Actrița avea 15 ani când tatăl ei alcoolic a tras prin ușa camerei în care aceasta se ascundea alături de mama sa. Actrița și-a descris tatăl drept „un om foarte bolnav”, precizând că a trăi alături de un alcoolic a fost o „situație destul de lipsită de speranță”, pootrivit agerpres.ro.
Vorbind despre momentul morții tatălui său, ea a povestit că acesta era atât de beat, încât „nu ar fi trebuit să poată umbla, când a intrat în casă cu o armă”.
„Mama și cu mine eram în dormitorul meu sprijinind ușa, pentru că încerca să o deschidă. Așa că amândouă ne-am proptit în ușă ca să nu poată să o împingă. El a făcut un pas înapoi și a împușcat prin ușă de trei ori. Niciunul dintre aceste gloanțe nu ne-a lovit, ceea ce este pur și simplu un miracol. Mama, aflată în autoapărare, a pus capăt amenințării”, a declarat vedeta pentru NPR.
Charlize a subliniat că violența pe care a trăit-o în cadrul familiei sale este un lucru pe care îl împărtășește cu multe persoane. „Nu îmi este rușine să vorbesc despre asta pentru că sunt de părere că, cu cât vorbim mai mult despre aceste lucruri, cu atât ne dăm seama că nu suntem singuri în niciunul dintre acestea”, a mărturisit ea.
Charlize a crescut într-o fermă de lângă Johannesburg, în Africa de Sud, alături de mama ei Gerda și de tatăl ei, Charles.
În cadrul aceluiași interviu, actrița recompensată cu Oscar pentru „Monster”, a povestit și despre momentul în care un regizor de film a atins-o în mod necorespunzător după ce a invitat-o la o audiție la el acasă.
Ea a precizat că tot ea a fost cea care și-a cerut scuze față de el înainte de a pleca – ceea ce a făcut-o furioasă pe ea însăși.
Subiectul hărțuirii sexuale este, de altfel, abordat în ultimul său film „Bombshell” – în care o interpretează pe fosta prezentatoare de la Fox News, Megyn Kelly.