Camera Deputaților ar putea vota, miercuri, proiectul PNL pentru eliminarea pensiilor speciale

Publicat: 18/12/2019, 10:25

Camera Deputaților are pe ordinea de zi a plenului de miercuri proiectul de lege al PNL care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Camera Deputaților este for decizional pe proiectul de lege.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a votat, marți, un raport favorabil de adoptare a acestei propuneri legislative, cu amendamente.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționari publici cu statul special, funcționari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic și consular al României, membrilor Curții Constituționale și a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.

Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Dezbaterile au avut loc pentru ambele inițiative privind eliminarea pensiilor, atât a PNL, cât și a USR, însă raportul favorabil a fost dat pentru propunerea PNL.

Președintele Comisiei pentru Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon a depus un amendament prin care indemnizațiile de merit pentru sportivi și artiști sunt eliminate. Acesta a criticat inițiativele legislative ale PNL și USR și a declarat în timpul dezbaterilor că „ori toți suntem speciali, ori niciunul nu este special”.

Pe de altă parte, PSD se opune „categoric” eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi și a anunțat că va vota împotrivă acestui amendament la ședința de plen, potrivit unui comunicat semnat de Marcel Ciolacu. PSD mai transmite că Solomon nu a avut mandat să depună un astfel de amendament.

Ulterior, Adrian Solomon a explicat că decizia eliminării tuturor indemnizațiilor speciale a fost luată în partid. Despre faptul că Marcel Ciolacu susține că nu a avut mandat să elimine indemnizațiile pentru sportivi și artiști, deputatul PSD a precizat că e posibil ca cei din conducere să nu știe legislația.

Deși a depus amendamentul care a fost admis, președintele comisiei pentru muncă a afirmat că nu-și dorește eliminarea indemizațiilor respective. Întrebat de ce a propus eliminarea celor două categorii de pensii speciale, deputatul a spus: „Ca să-i văd reacția USR și a PNL”.

Deputatul PNL Florin Roman a declarat că liberalii vor încerca să rezolve, în plenul de miercuri, problema indemnizațiilor pentru cele două categorii. În caz contrar, liberalul a spus că Guvernul va emite ordonanță de urgență.

Deputatul USR Cristian Seidler a afirmat că pensiile speciale aflate acum în plată trebuie eliminate, nu impozitate, deoarece impozitarea este o capcană.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună