DIICOT face percheziții la Universitatea „Spiru Haret”. Sunt vizate infracțiuni cu diplome

Publicat: 18/12/2019, 12:13

DIICOT face, miercuri, 76 de percheziții, una dintre locații fiind la Universitatea „Spiru Haret”, procurorii având suspiciuni că mai mulți studenți și masteranzi au obținut în mod fraudulos diplome, după ce au plătit bani mai multor angajați ai unității de învățământ, între care și prorectorului.

Conform unui comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) , procurorii fac 76 percheziții pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș.

Un număr de 13 percheziții sunt la sediile unor instituții de învățământ superior, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor și prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.

„În fapt s-a constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum și alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor și prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie”, conform DIICOT.

Prin această activitate infracțională vastă, membrii grupării infracționale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019, arată sursa citată.

„Astfel, în schimbul obținerii de diverse foloase materiale, au procedat la îndeplinirea defectuoasă, neîndeplinirea sau îndeplinirea unor acte contrare ce țin de îndatoririle de serviciu, facilitând promovarea frauduloasă a examenelor susținute de foarte mulți studenți ai universității, atât cu ocazia susținerii anumitor examene restanțe/credite, cât și cu ocazia organizării sesiunii de licență/master aferente anului universitar 2018-2019 din toamna anului curent”, susțin oamenii legii.

Pe parcursul anchetei au rezultat date care atestă că astfel de activități infracționale sunt derulate în cadrul universității de foarte mulți ani (cel puțin de la nivelul anului 2012) și au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licență cât și a examenelor obișnuite aferente anilor universitari, existând situații când studenții, viitori licențiați, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri și nu au participat personal la susținerea examenelor la materiile și disciplinele respectivelor facultăți.

„În raport de poziția de conducere ocupată în cadrul universității și de influența pe care o putea exercita atât asupra angajaților acesteia cât și asupra cadrelor didactice/profesori, prorectorul instituției de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracționale. Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau și erau implicați de regulă după caz, în facilitarea obținerii grilelor cu întrebările și răspunsurile de la examen, traficarea influenței pe lângă anumiți profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obținerii de lucrări de licență deja întocmite”, precizează Direcția.

În continuare, grilele cu întrebări/răspunsuri, precum și lucrările de licență/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuțiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenți/persoane intermediare), în scopul utilizării și promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licență).

Astfel, s-a constatat că, pentru fraudarea efectivă a probei 1, scrise a examenului de licență, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaților (care procedau la învățarea și memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon și ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicați de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind așezați în anumite locuri prestabilite pentru a putea acționa fără probleme), fie studenții candidați erau direct ajutați în timpul examenului scris de către anumiți supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licență.

În ceea ce privește proba a II a, orală, de susținere a examenului de licență/master, prorectorul era de regulă cel care după obținerea lucrării de licență, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poștei electronice, cu foarte puțin timp (doar câteva zile) înainte de susținerea și prezentarea efectivă a lucrării, studentul neavând practic posibilitatea nici măcar de a citi și a-și însuși conținutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal.

„Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de însăși întocmirea și copertarea exemplarului original destinat facultății, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licență, o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauz”, menționează DIICOT.

În cauză vor fi puse în aplicare un număr de 96 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală și la sediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Cum a apărut Pamela Anderson la ultimul eveniment. Fanii ei sunt uluiți: „Ce s-a întâmplat...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Cât de potent este Alfred Bulai. Mărturii șocante din instanță
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Rapperul Sean „Diddy” Combs, dat în judecată de 120 de persoane: "Sunt răniți, speriați și...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Test de cultură generală. De ce cad frunzele toamna?