Trenurile spre și dinspre Moldova circulă deviat după accidentul feroviar din Prahova

Trenurile spre și dinspre Moldova circulă deviat după accidentul feroviar din Prahova
Publicat: 18/12/2019, 22:05

Potrivit unui comunicat transmis de CFR SA, trenurile de călători care asigură legătura între București și Moldova circulă deviat, miercuri, din cauza accidentului care a avut loc în stația Ploiești Triaj, pe ruta București – Brazi – Ram Ploiești Triaj – Ploiești Vest – Ploiești Sud (și retur).

Reprezentanții unei comisii de anchetă sunt la fața locului și fac verificări, iar după finalizarea constatărilor preliminare ale comisiei, personalul CFR SA va interveni pentru ridicarea vagoanelor deraiate și redeschiderea circulației feroviare prin stația Ploiești Triaj.

CFR menționează că, pentru asigurarea continuității traficului feroviar, CFR SA a luat măsura de a redirecționa circulația tuturor trenurilor care tranzitau stația Ploiești Triaj pe rute alternative, astfel trenurile de călători circulă pe ruta Brazi – Ram Ploiești Triaj – Ploiești Vest – Ploiești Sud (și retur), iar trenurile de marfă au fost redirecționate pe ruta Brazi – Ghighiu – Ploiești Est (și retur).

Trenul Regio 5008 care circula pe ruta Buzău – Ploiești Sud – București Nord a fost lovit frontal, miercuri, de un tren privat de marfă, între stațiile Ploiești Sud – Ploiești Triaj. Trenul de călători, format din patru vagoane etajate, avea la bord circa 50 de călători.

Un număr de 11 persoane au fost rănite în urma ciocnirii celor două trenuri din Gara Ploiești Triaj, toate victimele fiind conștiente. Unul dintre răniți a fost dus cu elicopterul SMURD la un spital din Capitală, iar 10 au fost duși la spital în Ploiești.

Alte 37 de persoane, dintre are trei copii, au fost evaluate medical la fața locului, însă nu au avut nevoie de transport la spital.

Călătorii din trenul Regio 5008 au fost preluați de trenul Regio 3008 care circula pe același traseu.

Cauzele exacte care au condus la producerea accidentului vor fi stabilite de comisia de anchetă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows