Un pacient înarmat cu topor a distrus un cabinet medical din Brăila

Un pacient înarmat cu topor a distrus un cabinet medical din Brăila
Publicat: 19/12/2019, 09:09

Incidentul s-a întâmplat miercuri, într-un cabinet medical situat pe un bulevard al orașului. Pacientul, în vârstă de 32 de ani, a amenințat-o pe doctoriță cu un topor.

Femeia de 55 de ani a sunat la 112, dar până la sosirea echipajelor de poliție, agresorul a distrus un birou și o oglindă, apoi a părăsit cabinetul.

Bărbatul a fost găsit la scurt timp de polițiști și dus la audieri, apoi a fost internat la psihiatrie, în timpul nopții de miercuri spre joi. Polițiștii au deschis pe numele său un dosar penal

„Bărbatul a făcut scandal în cabinetul medical. Cu un topor a distrus un birou și o oglindă. A amenințat-o pe doctoriță. El a fost dus la secția de Poliție și apoi a fost internat la psihiatrie. Nu se știe încă ce l-a determinat să facă scandal. Medicul a făcut plângere, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.

Scandalagiul este pacientul medicului de familie amenințat cu toporul și căruia i-a distrus biroul. Deocamdată nu se cunoaște motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea...