Mariana Alexandru, Călin Nistor, Elena Grecu, Ionuț Botnaru și Crin-Nicu Bologa s-au înscris în cursa pentru ocuparea funcției de șef la DNA. Aceștia vor susține interviul pe 16 ianuarie 2020.
Călin Nistor a intrat în magistratură în 1995. Actualul șef interimar al DNA deține un teren intravilan în comuna Lungești (județul Vâlcea), dobândit în 2002 și un teren agricol în aceeași zonă obținut în 2004. Potrivit declarației sale de avere, tot în Lungești, șeful interimar al DNA deține o casă de locuit de 100 mp, iar în Râmnicu Vâlcea are un apartament de 50 mp, scrie Mediafax.ro.
În privința mașinilor, situația este următoarea:
– autoturism Hyunday Accent (2006 an fabricație) – obținut prin: finalizare leasing
– Seat Cordoba – 2007 – finalizare leasing
– Astra Gtc – 2012 – vanzare-cumpărare
– Volkswagen T-Roc – 2018 – credit auto
Acesta are trei conturi deschise la bănci în anii 2010, 2017 și 2018 cu sold: 30.066 lei, limită de creditare 10.000 lei, limită de creditare 33.500 lei. Nistor are și două credite în valoare de 188.966 lei, respectiv 20.000 euro. Nistor încasează, de la DNA, un salariu anual de 234.359 lei.
Mariana Alexandru are 30 de ani vechime, din care 9 ani în DNA (2005 – 2014), unde a condus ambele secții din poziția de adjunct al Direcției. Mariana Alexandru a fost primul procuror din istorie care a reusit să obtină aviz pentru reținerea si arestarea unui senator (Cătălin Voicu), dar și a unui judecător de la ICCJ (Costiniu). A mai instrumentat dosarele fostului prim ministru Adrian Năstase, fostilor ministri Miron Mitrea, Monica Iacob Ritzi, deputatul Florin Popescu, al fostului membru CSM Adrian Toni Neacsu, sau procuroarei de la PICCJ Angela Nicolae. A fost procurorul care a decis infirmarea soluției in cazul Gala Bute, care a condus la redeschiderea cercetărilor în anul 2014. Din anul 2018 până în iunie 2019, cand CSM a decis revenirea în magistratura la cerere, a fost consiliera șefului DIICOT. În septembrie 2019 a promovat examenul pentru functia de procuror DIICOT, unde își desfăsoară.
În declarația de avere a soțului său, procurorul militar Ion Alexandru, Mariana Alexandru figurează cu un autoturism Volvo, cu două apartamente în București, trei conturi cu câteva zeci de mii de lei și o pensie venit anual de 159.220 lei.
Camelia Elena Grecu a fost procuror general la Constanța. Ea a mai candidat la funcția de șef al DNA, procedură derulată în timpul fostului ministru Tudorel Toader, însă a fost respinsă. Procurorul deține două terenuri intravilane în Eforie Nord, un teren agricol și altul intravilan în Techirghiol. Tot în Eforie Nord, procurorul are două case de 99 mp, respectiv 149 mp. Grecu deține și un autoturism Toyota Corolla și unul Toyota CHR. În privința creditelor, aceasta are unul singur în valoare de 128.765. Elena Grecu are un venit anual, de la DNA, de 220.098 lei, însă obține și venituri din arendă.
Ionuț Botnaru este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Acesta are mai multe terenuri în comuna Brebu, județul Prahova, pe care le deține împreună cu mai multe persoane. Procurorul are o casă de vacanță tot în Brebu, o casă de locuit în Buzău și deține și două mașini: Seat Toledo și BMW X5. În privința activelor financiare, Botnaru are două conturi în valoare de 30.000 lei, respectiv 35.000 lei. Are și un credit în valoare de 93.750 euro. Ionuț Botnaru a obținut un venit anual în valoare de 199.052 lei, iar soția sa, judecător la Curtea de Apel Ploiești, a obținut 174.823 lei.
Crin Nicu Bologa este procuror în Sălaj. Acesta a deținut funcția de prim-pricuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Potrivit declarației sale de avere, procurorul are 7 terenuri în Sălaj. Cluj-Napoca și Constanța. În Cluj-Napoca sunt 2 apartamente și în Zalău o casă de locuit. Bologa are un autoturism Audi A3 și un BMW X3. De asemenea, acesta are și un credit de 60.000 de lei, scadent în 2021. Procurorul are două conturi în valoare de 6.916 lei, respectiv 80.277 lei. Crin Bologa a obținut de la parchetul din Sălaj, un venit anual de 212.999 lei. Soția sa, care lucrează la Serviciul de Probațiune, avea un venit anual de 54.327 lei. Veniturile din chirii au fost de peste 5.000 euro.
Averile procurorilor care candidează pentru șefia DIICOT
Giorgiana Hosu, Daniel Horodniceanu, Ioana Albani, Viorel Badea și Teodor Niță s-au înscris în concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al DIICOT. Aceștia susțin interviul pe 17 ianuarie 2020.
Giorgiana Hosu este procuror-șef adjunct al DIICOT. Procurorul are peste 20 de ani vechime, ea activând ca adjunct al DIICOT în perioada 2013-2015, după ce, anterior a condus vreme de cinci ani Serviciul de combatere a macrocriminalității economico-financiare al instituției. După ce Alina Bica și-a dat demisia în 2015 din funcția de procuror-șef al instituției, Giorgiana Hosu a preluat interimatul instituției. Hosu se ocupă de dosarul crimelor din Caracal.
Potrivit declarației sale de avere, aceasta are un credit în valoare de 45.000 lei, scadent la finele lui 2020 și venituri anuale de la PICCJ, DIICOT în valoare de 120.844 lei și 98.854 lei. Soțul procuroarei, care lucrează la Centrul pentru despăgubiri, are un venit anual de 89.622 lei și o pensie de la MAI în valoare de 124.800 lei pe an.
Daniel Horodniceanu s-a înscris și în cursa pentru șefia Parchetului General. Acesta a mai deținut funcția de șef al DIICOT. La ultima procedură de selecție a unei conduceri pentru această funcție, Horodniceanu a pierdut concursul, acesta fiind câștigat de Felix Bănilă. Postul a rămas, însă, vacant după demisia lui Bănilă în contextul scandalului în cazul Caracal. Declarația sa de avere arată că deține trei terenuri și o casă de locuit de 245 mp în Iași. Horodniceanu conduce un autoturism marca Mercedes. În 2017, acesta a deschis un cont, unde are 38.000 lei. Procurorul obține un venit anual de la Ministerul Public în valoare de 241.327 lei, iar soția sa, din indemnizația de la Ministerul Sănătății, a obținut un venit anual de 115.442 lei.
Ioana Albani a deținut, în trecut, funcția de adjunct al DIICOT. Ioana Albani este procuror din anul 2000, activând până în 2001 în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 1, dar și la Parchetul Tribunalului București. Ulterior, a ajuns la Parchetul General unde, până în 2004, s-a ocupat îndeosebi de combaterea infracțiunilor informatice. În perioada 2004 – 2005, a ocupat funcția de șef al Serviciului de Combatere a Infracțiunilor Informatice din cadrul DIICOT, iar din noiembrie 2005 până în iunie 2006 a fost delegată procuror șef adjunct al DIICOT.
Potrivit declarației de avere, Albani are un apartament în București de 43 mp și trei mașini (Opel Astra, Volkswagen și Opel). De asemenea, Albani mai are 8 conturi sau depozite în lei și euro în valoare totală de peste 50.000 lei, respectiv peste 20.000 euro. De asemenea, a primit drept donație de la mama sa suma de 300.000 lei. Procurorul a avut venit anual de 164.725 lei net.
Teodor Niță activează în cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța, iar în ultima perioadă s-a remarcat prin declarații în dosarul afacerii ilegale cu pește din România. Teodor Niță deține două terenuri în Constanța și Tuzla și o casă de locuit de 527 mp, tot în Constanța. De asemenea, procurorul are și două mașini – BMW și Peugeot. De la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Niță a obținut un venit anual de 130.000 lei. Soția sa, care lucrează la Tribunalul Constanța, a avut un venit anual de 101.870 lei.
Viorel Badea este, în prezent, director adjunct responsabil cu formarea continuă în cadrul INM. Viorel Badea a fost procurorul în cazul lui Guccifer, un român celebru în toată lumea după ce a compromis conturile private ale unor personalități de stat precum George W. Bush sau Colin Powell. Acesta deține, potrivit declarației de avere, două terenuri agricole în județul Ilfov, două mașini (Ford Focus și Ford Kuga) titluri de stat în valoare de 18.000 lei și mai multe conturi. Badea mai are un credit în valoare de 103.000 euro, scadent în 2038. Acesta are venituri anuale de la DIICOT și Parchetul de pe lângă Tribunalul București în valoare totală de aproape 170.000 lei.