Ursula von der Leyen nu exclude ideea prelungirii perioadei de tranziție post-Brexit

Ursula von der Leyen nu exclude ideea prelungirii perioadei de tranziție post-Brexit
Publicat: 27/12/2019, 08:40

„Sunt foarte îngrijorată de timpul limitat pe care îl avem. Nu este vorba doar de negocierea unui acord privind comerțul liber, ci și de multe alte lucruri”, a declarat aceasta în cadrul unui interviu acordat ziarului Les Echos, citat de către Le Figaro.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este programată pentru 31 ianuarie, după care va începe o perioadă de tranziție care va dura până pe 31 decembrie 2020, perioadă care ar trebui să le permită celor două părți să cadă de acord asupra condițiilor viitoarei lor relații. Între timp, legislația europeană va continua să se aplice în Marea Britanie.

După succesul înregistrat în alegerile parlamentare, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunțat că exclude prelungirea acestei perioade de tranziție.

Cu toate acestea, Ursula von der Leyen a declarat că se îndoiește că acest calendar va putea fi respectat. „Mi se pare că, de ambele părți, ar trebui să ne întrebăm dacă toate aceste negocieri sunt posibile într-un timp atât de scurt. Cred că ar fi rezonabil să facem un bilanț la jumătatea anului și, dacă este necesar, să acceptăm o prelungire a perioadei de tranziție”, a spus aceasta.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună