Crețu: Astăzi se împlinesc 13 ani de la aderarea României la UE. Nu toate planurile s-au realizat

Crețu: Astăzi se împlinesc 13 ani de la aderarea României la UE. Nu toate planurile s-au realizat
Publicat: 01/01/2020, 21:07

„Se împlinesc, astăzi (miercuri-n.r), treisprezece ani de la momentul aderării României la Uniunea Europeană – o realizare istorică ce a schimbat în bine soarta țării noastre, atât de greu încercată pe parcursul tranziției. Așa cum apreciam și cu ocazia aniversărilor precedente, în toți acești ani am făcut progrese remarcabile, iar urmare a statutului nostru de țară membră a Uniunii Europene, ne bucurăm astăzi de stabilitate și de prosperitate. Sigur, au existat sacrificii și nu toate planurile inițiale s-au realizat pe deplin. Dar cel mai mare câștig este faptul că odată cu dobândirea acestei calități, odată cu revenirea în sânul marii familii europene, perspectivele României au devenit mult mai largi, potențialul nostru se poate manifesta la adevărata sa valoare, iar românii pot avea o viață mai bună”, a scris Corina Crețu, pe Facebook.

Europarlamentarul Pro România a adăugat că speră ca următorii ani să reprezinte confirmări ale beneficiilor pe care România le are în calitate de membru al UE.

„Îmi doresc ca următorii ani să reprezinte, în continuare, confirmări ale beneficiilor pe care România le are ca urmare a statutului de Membru al Uniunii Europene. Să nu uităm că succesul Uniunii Europene este și succesul României. La mulți ani României europene! Numai bine tuturor!”, a subliniat Crețu.

România a devenit pe 1 ianuarie 2007 membru al Uniunii Europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor