„Conform documentației primite de la ANSVSA, s-a confirmat oficial prezența pestei porcine africane la porci domestici, într-o gospodărie din satul Prisacani, comuna Prisăcani, și o alta în satul Tungujei, din comuna Țibănești. Am convocat astăzi o ședință extraordinară a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor. În cadrul acesteia au fost aprobate planurile de măsuri specifice, inclusiv stabilirea zonelor de protecție, pe o rază de trei kilometri în jurul gospodăriilor afectate și zonele de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri. Instituțiile responsabile au întreprins deja măsurile de primă urgență în focare și vor pune în aplicare toate acțiunile stabilite, respectiv măsurile și restricțiile care se impun. Medicii veterinari vor efectua un recensământ al porcinelor din acele zone și a stării lor de sănătate. Astăzi am mai primit o confirmare, tot la porc domestic, în comuna Gorban”, a declarat prefectul Marian Grigoraș, scrie agerpres.ro.
Potrivit acestuia, membrii Centrului Local pentru Combaterea Bolilor se vor întruni și sâmbătă.
Pesta porcină africană nu se transmite la om, singurii afectați fiind porcii domestici și cei mistreți