Prima pagină » Economic » Piețele financiare au resimțit șocul atacului iranian asupra forțelor americane

Piețele financiare au resimțit șocul atacului iranian asupra forțelor americane

Piețele financiare au resimțit șocul atacului iranian asupra forțelor americane
Piețele financiare au resimțit șocul atacului iranian asupra forțelor americane din Irak, primele care au scăzut fiind bursele asiatice și obligațiunile trezoreriei americane, în timp ce prețul petrolului a făcut un salt, investitorii temându-se de un conflict mai larg, relatează Reuters.

Rapoartele timpurii ale atacurilor au provocat o creștere bruscă a aversiunii față de risc pe fondul îngrijorărilor legate de răspunsul Statele Unite. Însă până la începtul amierzii acțiunile asiatice și-au redus pierderile, yenul s-a stabilizat oarecum și iar obligațiunile din SUA și-au temperat evoluția.

„Piețele pur și simplu urăsc incertitudinea. Este un mesaj vechi, dar este în mod cert valabil în situația actuală”, a declarat James McGlew, directorul executiv al companiei de stocare a companiei Argonaut din Perth.

Indicele MSCI al acțiunilor din Asia-Pacific a scăzut cu 0,5% la 04:45 GMT, de la o cădere maximă de peste 1%. Indicele CSI300 al acțiunilor blue-chip din China a fost cu 0,48% mai mic.

Nikkei din Japonia a scăzut cu 1,29%, în timp ce acțiunile australiene au scăzut de la o un maxim de 1% până la 0,18%.

Rob Carnell, economistul principal Asia-Pacific la ING Singapore, a declarat că o eventuală escaladare suplimentară a tensiunilor dintre Iran și Statele Unite ar putea provoca o reacție negativă prelungită pe piață.

Randamentul titlurilor Trezoreriei americane pe 10 ani s-a oprit la 1,7864%, în scădere față de închiderea de 1,825% de marți, dar în creștere față de minimul sesiunii.

Euro a fost cu 0,04% mai slab, la 1,1147 dolari.

Pe piețele de mărfuri, petrolul Brent a revenit la peste 70 dolari barilul, la cel mai înalt nivel de la jumătatea lunii septembrie, în primele ore de după atac. Petrolul s-a oprit cu un plus de 1,36%, la 69,20 dolari pe baril, în timp ce petrolul american a crescut cu 1,26%, la 63,49 dolari barilul.

De asemenea, aurul a scăzut sub un nivel psihologic cheie, pe măsură ce temerile inițiale s-au calmat. Metalul prețios a crescut cu 1,16% pe piața spot, la 1.592,18 dolari pe uncie, dar în cursul tranzacțiilor a atins și 1.600 dolari uncia.

Marți, acțiunile de pe Wall Street au resimțit tensiunile SUA-Iran, în condițiile în care Dow Jones a scăzut cu 0,42%, S&P 500 a pierdut 0,28%, iar indicele Nasdaq a scăzut cu 0,03%.

 

Citește și