Când contracandidatul său Joe Biden l-a făcut ieri pe Trump „incompetent periculos” a rostit un mare și angoasant adevăr. Angoasant nu doar pentru americani, ci și pentru aliații acestora.
Înaintea atacurilor asupra bazelor americane din Irak (Ain al-Assad, aflată la 370 de kilometri de granița iraniană, și Erbil – în zona kurdă, la 105 kilometri de graniță), pe 5 ianuarie, președintele Donald J. Trump a postat pe Twitter: „în cazul în care Iranul va lovi orice persoană sau țintă aparținând Statelor Unite, SUA vor răspunde rapid și complet, poate într-o manieră disproporționată”.
Atacurile iraniene n-au făcut victime (spectacolul propagandistic al Teheranului cu 80 de morți a fost pentru uz intern). Ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, le-a argumentat cu articolul 51 din Carta ONU, care se referă la autoapărare. Adevărul e că Liderului Suprem, Ayatollahului Khamenei îi trebuiau niște zgomot și niște victime (chiar dacă inventate) pentru răzbunarea ceremonială legată de funeraliile generalului Suleimani.
După mesajul postat imediat după atacuri (a cărui concluzie era „So far, so good!”), la aproape 15 ore Președintele a ieșit cu o foarte așteptată declarație de presă. Gardat de oficialii pe probleme de Securitate națională, aproape solemn, abandonând ideea unei riposte „disproportionate”, Trump a livrat un discurs electoral, cu accente împăciuitoriste la adresa Iranului. Liderul de la Casa Albă pare a dori să lase în seama NATO problemele din Orientul Mijlociu.