Majorări semnificative la exporturile de carne de porc ale UE. Este vorba de creșteri de sute de milioane de euro!

Majorări semnificative la exporturile de carne de porc ale UE. Este vorba de creșteri de sute de milioane de euro!
Publicat: 10/01/2020, 13:34

Pe lângă majorările de venituri generate de exportul cărnii de porc, și în ceea ce privește grâul au fost constatate creșteri. Astfel, la această categorie, în aceeași lună a anului trecut față de octombrie 2018, UE a exportat mai mult grâu, cu o creștere a excedentului de 171 milioane euro. De asemenea, revirimente au fost constatate la exportul de organe de animale – 85 de milioane de euro, respectiv la lapte praf – 64 milioane euro.

Per total, în octombrie 2019 față de aceeași lună a lui 2018, valoarea exporturilor agroalimentare a crescut cu 12 procente, până la un total de 14,7 miliarde de euro, în timp ce importurile înregistrate în aceeași perioadă s-au majorat și ele cu 3,6 la sută, până la un total de 10,7 miliarde de euro.

Astfel, în intervalul amintit, blocul comunitar a înregistrat un excedent al schimburilor comerciale în valoare totală de patru miliarde de euro, doar pe sectorul agroalimentar.

La nivel de stat terț, valorile exporturilor UE au crescut la rândul lor. Astfel, în ceea ce privește comerțul peste graniță cu China, în octombrie 2019 acesta a crescut cu 655 milioane de euro, cu Turcia majorarea a fost de 108 milioane de euro, iar cu Federația Rusia totalul creșterilor exporturilor de produse agroalimentare a fost de 96 de milioane de euro.

Totodată, raportul CE relevă faptul că, în același interval de timp, UE a exportat mai puțină sfeclă și trestie de zahăr către state terțe, nivelul deficitului fiind de 43 de milioane de euro, produse necomestibile (minus 30 de milioane de euro), ulei de măsline (minus 19 milioane de euro), respectiv uleiuri esențiale în valoare de 13 milioane de euro deficit.

Pe de altă parte, creșteri negative s-au înregistrat pe relația cu Hong Kong (minus 45 milioane euro), cu Algeria (o scădere de 43 de milioane de euro), respectiv cu Iordanul (mai puțin cu 35 milioane euro).

În ceea ce privește importurile de produse agroalimentare, UE a adus mai multă marfă din Ucraina (o creștere de 95 de milioane de euro), din Canada (majorare de 68 de milioane de euro) și Argentina (un plus de 58 de milioane de euro).

În contrapartidă, în octombrie anul trecut față de aceeași lună a lui 2018, am adus mai puține produse agroalimentare din Brazilia (minus 60 de milioane de euro), SUA (minus 50 de milioane de euro), respectiv Africa de Sud (minus 48 de milioane de euro).

Cele mai semnificative creșteri de niveluri înregistrate la importuri au fost constatate la oleaginoase (altele decât soia boabe) – un plus de 154 milioane euro, la fructe tropicale (majorare a nivelului de 108 milioane euro pe luna octombrie 2019) și la uleiurile vegetale, altele decât cele de palmier și de măsline (un plus de 93 de milioane de euro).

În fine, o scădere a importurilor UE din țări terțe, în luna octombrie 2019 față de octombrie 2018, a fost înregistrată la turtele de semințe oleaginoase (minus 87 milioane euro), grâu (minus 74 milioane euro) și cereale divizate grosier (o scădere de 55 de milioane de tone).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?